Sibienii

Băsescu le spune pdl-istilor

2010-05-11T14:20:00.000+03:00

E o sugestie pe care o fac dar tot voi va trebui sa luati decizii fiecare in parte. S-a mers prea deprate cu propunerile facute ministrilor care, de buna credinta, le dau numirea si te trezesti cu lautari. Nu se mai poate. Aici trebuie sa revenim la realitate, la realitatea pe care o suporta si populatia pentru ca in mod egal trebuie sa aveti grija ce raspundeti peste un an la colegiul dvs, raspunsul la "ce oameni aduceti ma acolo?". Pe cel care canta pe la nunti l-ati facut director de directie sanitar sau la Casa de Sanatate. Interesant.
Mai multe aici.

PDL Sibiu, Bercea Mondial, dispariţia unui şef şi jurnalismul... ce au astea în comun?

2010-04-27T09:48:00.003+03:00

PDL Sibiu, Bercea Mondial, dispariţia unui şef şi jurnalismul... ce au astea în comun?

Pai Traian Deleanu scrie două articole în ziarul Turnul Sfatului:

1. despre datoriile CL Biertan faţă de o firmă radiată. Articolul este aici. Pe scurt se demonstrează că datoria nu există, firma fiind radiată din Registrul Comerţului. Asta nu a văzut Corpul de control al Prefectului şi nici Tribunalul Olt. Traian Deleanu reuşeşte să ducă o investigaţie şi să afle amănunte în care sunt implicaţi şi cei de la PDL Sibiu.

2.Reacţii celor de la PDL nu întârzie să apară.în Tribuna (aici) şi în Turnul Sfatului (aici). În Tribuna titlul este mai mult decât tendenţios şi acuzator.

Citesc comunicatul în care cei de la PDL Sibiu dau în stânga şi în dreapta dar... nimic la obiect. Mai mult, este pomenit un alt articol al domnului Deleanu (aici) în care nu apare nici o referire la PDL.

Cine se simte cu musca pe căciulă.... Comunicatul celor de la PDL este jenant, cu adevărat! Au reuşit doar să îşi susţină implicarea prin acest atac murdar, fără să vină cu dovezi sau să demonteze demersul jurnalistic al domnului Deleanu. Habar nu am cine a redactat comunicatul dar este jenant. Posibil să fie scris la comanda, de sus de la vârf.

So, who is the mother fucker?

Paşte, de George Topîrceanu

2010-04-05T23:13:00.001+03:00

Astăzi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necăjite si mânjite,
Zece ouă înroşite.
Un ou alb, abia ouat,
Cu mirare le-a-ntrebat:
- Ce vă este, frătioare, - Ce vă doare?
Nu vă ninge, nu vă plouă,
Staţi gătite-n haină nouă,
Parcă, Dumnezeu mă ierte,
N-aţi fi ouă...- Suntem fierte!
Zise-un ou rotund şi fraise
Lângă pasca cu orez.
Şi schimbându-şi brusc alura,
Toate-au început cu gura:
- Pân'la urmă tot nu scap!
- Ne găteşte de paradă.
- Ne ciocneşte cap în cap
Şi ne zvârle coaja-n stradă...
- Ce ruşine! - Ce dezastru!
- Preferam să fiu omletă!
- Eu, de m-ar fi dat la cloşcă,
Aş fi scos un pui albastru...
- Şi eu unul violet...
- Eu, mai bine-ar fi să tac:
Aşa galben sunt, că-mi vine
Să-mi închipui că pe mine
M-a ouat un cozonac!..

timp al amintirilor, caci ei deţin puterea... vezi punctul 8

2010-03-11T16:16:00.001+02:00

12 Martie 1990, Timişoara,
Lupta pentru punctul 8... nu e prea târziu

Proclamaţia de la Timişoara

Populaţia oraşului Timişoara a fost iniţiatoarea Revoluţiei române. Între 16 şi 20 decembrie 1989, ea a purtat, de una singură, un înverşunat război cu unul dintre cele mai puternice şi mai odioase sisteme represive din lume. A fost o încleştare cumplită pe care noi, timişorenii, o cunoaştem la adevăratele ei proporţii.

De-o parte populaţia neînarmată, de cealaltă parte Securitatea, Miliţia, Armata şi trupele zeloase de activişti ai partidului. Toate metodele şi mijloacele de reprimare s-au dovedit însă neputincioase în faţa dorinţei de libertate a timişorenilor si hotarârii lor de a învinge. Nici arestările, nici molestările, nici chiar asasinatele în masă nu i-au putut opri. Fiecare glonţ tras a adus pe baricadele Revoluţiei alţi o sută de luptători. Şi am învins.

În 20 decembrie 1989, Timişoara a intrat definitiv în stăpânirea populaţiei, transformându-se într-un oraş liber, în marea închisoare care devenise, în acele zile, România.

Din acea zi, întreaga activitate din oraş a fost condusă, de la tribuna din Piaţa Operei, de Frontul Democrat Român, exponent în acel moment al Revoluţiei de la Timişoara.

În acea zi, armata a fraternizat cu demonstranţii, hotărând să apere împreună cu ei victoria obţinută. În 21 decembrie, în Piaţa Operei, peste o sută de mii de glasuri scandau: "Suntem gata sa murim!" O serie de fapte întâmplate în România îndeosebi după 28 ianuarie 1990, vin în contradicţie cu idealurile Revoluţiei de la Timişoara. Aceste idealuri nici nu au fost aduse la cunoştinţa opiniei publice româneşti de catre mass-media centrală, decât parţial şi confuz. În asemenea condiţii, noi, participanţii nemijlociţi la toate evenimentele dintre 16 şi 22 decembrie 1989, ne vedem nevoiţi să explicăm întregii naţiuni pentru ce au pornit timişorenii Revoluţia, pentru ce au luptat şi mulţi şi-au jertfit viaţa, pentru ce suntem în continuare hotărâţi să luptam cu orice preţ şi împotriva oricui, până la victoria deplină.

1. Revoluţia de la Timişoara a fost încă din primele ei ore, nu doar anticeauşista ci şi categoric anticomunista. În toate zilele Revoluţiei s-a scandat, de sute de ori: “Jos comunismul!”. În consens cu aspiraţia sutelor de milioane de oameni din Estul Europei, am cerut şi noi abolirea imediată a acestui sistem social totalitar şi falimentar. Idealul Revoluţiei noastre a fost şi a rămas reîntoarcerea la valorile autentice ale democraţiei şi civilizaţie europene.

2. La Revoluţia de la Timişoara au participat toate categoriile sociale. Pe străzile Timişoarei au căzut, seceraţi de gloanţe, unul lângă altul, muncitori, intelectuali, funcţionari, studenţi, elevi, copii şi chiar locuitori ai satelor, veniţi în sprijinul Revoluţiei. Suntem categoric împotriva tehnicii, tipic comuniste, de dominaţie prin învrăjbirea claselor şi categoriilor sociale. Pe temeiul ideologiei “luptei de clasă” s-au urcat la putere bolşevicii în 1917, pe acelaşi temei, nomenclatura comunista română a instigat după 1944 o clasă socială împotrivă alteia, a dezbinat societatea pentru a o supune mai uşor terorii. Avertizăm împotriva pericolului repetării acestei triste istorii şi chemăm muncitorii, intelectualii, studenţii, ţăranii şi toate categoriile sociale la un dialog civilizat şi constructiv, pentru a reface neîntârziat unitatea din timpul Revoluţiei. Trebuie plecat de la realitatea ca toate aceste categorii sociale au fost oprimate în regimul comunist şi nici una nu doreşte astăzi răul celorlalte.

3. La Revoluţia de la Timişoara au luat parte oameni din toate categoriile de vârstă. Chiar dacă tineretul a fost preponderent, este drept să recunoaştem că oameni de toate vârstele s-au bătut cu aceeaşi dârzenie pentru cauza Revoluţiei. Lista victimelor, deşi incompletă, este o dovadă în acest sens.

4. Pentru victoria Revoluţiei din Timişoara s-au jertfit, alături de români, şi maghiari, şi germani, şi sârbi şi membri ai altor grupări etnice care de secole conlocuiesc în oraşul nostru paşnic, în buna înţelegere. Timişoara este un oraş românesc şi european, în care naţionalităţile au refuzat şi refuză naţionalismul. Invităm pe toţi şovinii din România, indiferent că sunt români, maghiari sau germani, să vină la Timişoara, la un curs de reeducare în spiritul toleranţei şi al respectului reciproc, singurele principii care vor domni în viitoarea Casa a Europei.

5. Încă în data de 16 decembrie, din primele ore ale Revoluţiei, una dintre lozincile cele mai des scandate a fost: “Vrem alegeri libere!” Ideea pluralismului a fost şi a rămas una dintre cele mai scumpe timişorenilor. Suntem convinşi că fără partide politice puternice nu poate exista o democraţie autentică, de tip european. Cu excepţia celor extremiste, de stânga sau de dreapta, toate partidele au drept la existenţă în cetatea Timişoarei. În oraşul nostru nu au fost atacate şi devastate sediile partidelor politice, nici unul dintre membrii acestora nu a fost ameninţat, insultat sau calomniat. Membrii partidelor politice sunt concetăţenii noştri, sunt colegii noştri de muncă, sunt prietenii noştri care au opinii politice. Democraţia europeană înseamnă libera exprimare a opiniilor politice, dialogul civilizat între exponenţii lor şi competiţia loială pentru cucerirea adeziunii politice şi, implicit, a puterii de stat. Am fi acceptat în sistemul democraţiei româneşti şi Partidul Comunist Român, daca el nu ar fi fost compromis total şi definitiv de către nomenclatura sa, degenerând în fascism roşu. În ţările est europene în care partidele comuniste şi-au păstrat minima decenţă, societatea le contestă în principiu, dar le tolerează în fapt. La noi, partidul comunist a ajuns însa până la genocid, şi prin aceasta s-a autoexclus din societate. Nu-l vom tolera nici în principiu, nici în fapt, indiferent sub ce denumire ar încerca să renască.

6. După patru decenii de educaţie şi propagandă exclusiv comunistă, există în conştiinţa tuturor românilor prejudecăţi aparţinând acestei ideologii. Existenţa lor nu este o vină pentru purtător. Manipularea lor, însă, de către grupuri interesate în renaşterea comunismului şi reinstaurarea lui la putere este un act contrarevoluţionar. Pe lista de lozinci, multiplicată la xerox şi împărţită în 28 ianuarie, demonstranţilor din Piaţa Banu Manta din Bucureşti, se aflau şi slogane vechi de 45 de ani. Identificarea, de pildă, a partidelor “istorice” cu partide vânzătoare de ţară este un astfel de slogan şi constituie o calomnie. Dimpotrivă, activiştii comunişti de acum 45 de ani, dintre care unii au şi astăzi funcţii importante în conducerea ţării, se fac vinovaţi de trădarea României şi aservirea ei URSS-ului. Ei sunt cei care scandau atunci: “Stalin şi poporul rus, libertate ne-au adus!” şi nu membrii partidelor “istorice”. Aceştia din urmă s-au opus transformării României într-un satelit al Moscovei şi unii au plătit cu viaţa această îndrăzneală. Se impune redactarea de urgenţă a unei scurte, dar corecte, istorii a perioadei 1944-1950 şi difuzarea ei în tiraje de masă.

7. Timişoara a pornit Revoluţia împotriva întregului regim comunist şi întregii sale nomenclaturi şi nicidecum pentru a servi ca prilej de ascensiune politică a unui grup de dizidenţi anticeauşişti din interiorul PCR-ului. Prezenţa acestora în fruntea ţării face moartea eroilor din Timişoara zadarnică. I-am fi acceptat poate în urma cu zece ani, dacă la Congresul al XII-lea al partidului s-ar fi alăturat lui Constantin Pârvulescu şi ar fi răsturnat clanul dictatorial. Dar n-au făcut-o, deşi aveau şi prilejul, şi funcţii importante, care le acordau prerogative. Dimpotrivă, unii chiar au ascultat de ordinul dictatorului de a-l huli pe dizident. Laşitatea lor din 1979 ne-a costat încă zece ani de dictatura, cei mai grei din toata perioada, plus un genocid dureros.

8. Ca o consecinţă a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate. Prezenţa lor în viaţa politică a ţării este principala sursă a tensiunilor şi suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situaţiei şi reconcilierea naţională, absenţa lor din viaţa publică este absolut necesară. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foştilor activişti comunişti, candidatura la funcţia de preşedinte al ţării. Preşedintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărţirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Ştim cu toţii în ce măsură era condiţionată viaţa individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuinţe, de carnetul roşu şi ce consecinţe grave atrăgea predarea lui. Activiştii au fost însă acei oameni care şi-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist şi a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta. Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanţiile morale pe care trebuie să le ofere un Preşedinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei funcţii, după modelul multor ţări civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Preşedinte al României ar putea candida şi personalităţi marcante ale vieţii culturale şi ştiinţifice, fără o experienţă politică deosebită. Tot în acest context, propunem ca prima legislatură să fie de numai doi ani, timp necesar întăririi instituţiilor democratice şi clarificării poziţiei ideologice a fiecăruia dintre multele partide apărute. De-abia atunci am putea face o alegere în cunoştinţa de cauză, cu cărţile pe faţă.

9. Timişoara nu a făcut revoluţie pentru salarii mai mari sau pentru avantaje materiale. Pentru acestea era suficientă o grevă. Suntem toţi nemulţumiţi de sistemul de salarizare, există şi în Timişoara categorii de muncitori care lucrează în condiţii extrem de grele şi sunt prost plătiţi (vezi, de pildă, cazul celor ce muncesc în turnătorii sau în industria detergenţilor), şi, totuşi, nici un colectiv nu a făcut grevă pentru mărirea lefurilor şi nu şi-a trimis delegaţi să trateze cu guvernul revendicări materiale exclusive. Majoritatea timişorenilor ştiu ceea ce toţi economiştii se străduie în aceste zile să aducă ţării la cunoştinţă: mărirea în acest moment a salariilor ar declanşa automat inflaţia, aşa cum s-a întâmplat în unele state est europene. Iar inflaţia odată pornită, sunt necesari ani de eforturi pentru a o stopa.

Numai creşterea producţiei, deci a cantităţii de marfă aflată pe piaţa va permite, în paralel, creşterea generală a nivelului de salarizare. În plus, pentru bugetul sărac al României, prioritare trebuie să fie acum cheltuielile destinate restabilizării unui nivel minim de civilizaţie. Se impun, de pilda, investiţii urgente în domeniul asistenţei medicale şi salubrităţii.

10. Deşi milităm pentru reeuropenizarea României, nu dorim copierea sistemelor capitaliste occidentale, care îşi au neajunsurile şi inechităţile lor. Suntem însă categoric în favoarea ideii de iniţiativă particulară. Fundamentul economic al totalitarismului a fost atotputernicia proprietăţii de stat. Nu vom avea niciodată pluralism politic fără pluralism economic. S-au găsit însă şi voci care, în spirit comunist, să asimileze iniţiativa privată cu “exploatarea” şi pericolul catastrofei de a apare oameni bogaţi. Se speculează în acest sens invidia leneşului şi teama de muncă a fostului privilegiat din întreprinderile comuniste. Dovada ca timişorenii nu se tem de privatizare este faptul că mai multe întreprinderi şi-au anunţat deja intenţia de a se transforma în Societăţi anonime pe acţiuni. Pentru ca aceste acţiuni să fie totuşi cumpărate pe bani curaţi, ar trebui înfiinţate în fiecare oraş comisii de inventariere a averilor foştilor privilegiaţi ai puterii, corupţiei şi penuriei. De asemenea, acţiunile unei întreprinderi se cuvin oferite spre cumpărare în primul rând lucrătorilor ei. Considerăm constructivă ideea, mai radicală, a privatizării prin împroprietărirea tuturor lucrătorilor unei întreprinderi cu un număr egal de acţiuni, statul urmând să păstreze numai acel procent de fonduri care să-i asigure controlul activităţii. În felul acesta, s-ar oferi tuturor lucrătorilor şanse egale de prosperitate. Dacă cei leneşi şi-ar pierde şansa, nu s-ar putea totuşi plânge de discriminare.

11. Timişoara este hotărâtă să ia în serios şi să se folosească de principiul descentralizării economice şi administrative. S-a şi propus experimentarea în judeţul Timiş a unui model de economie de piaţă, pornind de la capacităţile sale puternice şi de la competenţa specialiştilor de care dispune. Pentru atragerea mai uşoară şi mai rapidă a capitalului străin, îndeosebi sub forma de tehnologie şi materii prime speciale, şi pentru crearea de societăţi mixte, cerem şi pe această cale înfiinţarea la Timişoara a unei filiale a Băncii de Comerţ Exterior. O parte din câştigurile în valută ale părţii române din aceste societăţi mixte va intra în salariile muncitorilor, într-un procent ce va fi negociat, de la caz la caz, cu liderii sindicali. Plata unei părţi din salariu în valuta va asigura o buna cointeresare materială a muncitorilor. În plus, paşapoartele nu vor mai fi carnete bune doar de ţinut în sertar. O altă consecinţă pozitivă ar fi scăderea cursului valutar la bursa liberă, ceea ce ar atrage după sine creşterea imediată a nivelului de trai.

12. După căderea dictaturii au fost invitaţi în ţară toţi românii plecaţi în exil, pentru a pune umărul la reconstrucţia României. Unii s-au întors, alţii şi-au anunţat intenţia de o face. Din păcate, instigaţi de forţe obscure, s-au găsit şi oameni care să hulească pe exilaţii reîntorşi, să-i califice trădători, să-i întrebe tendenţios ce au mâncat în ultimii zece ani. Este o atitudine care nu ne face cinste. În disperarea care ne-a stăpânit în ultimii patruzeci de ani, poate că nu a fost român căruia să nu-i fie trecut prin minte, măcar o dată, să scape de mizerie luând calea exilului. Mulţi dintre românii aflaţi astăzi departe de ţară au plecat după persecuţii politice şi chiar după ani grei de închisoare. Ar fi ruşinos din partea noastră să-i hulim şi noi cu vorbele activiştilor comunişti de odinioară. Exilul românesc înseamnă sute de profesori eminenţi care predau la cele mai mari universităţi din lume, mii de specialişti preţuiţi la cele mai puternice firme occidentale, zeci de mii de muncitori calificaţi în tehnologiile cele mai avansate. Să fim mândri de ei şi să transformam răul în bine, făcând din trista şi dureroasa diaspora românească o forţă înnoitoare pentru România. Timişoara îi aşteaptă cu dragoste pe toţi exilaţii români. Sunt compatrioţii noştri şi, azi mai mult ca niciodată, avem nevoie de competenta lor, de europenismul gândirii lor şi chiar de sprijinul lor material. De asemenea, cultura româna va fi întreagă numai după ce se reintegrează în ea cultura din exil.

13. Nu suntem de acord cu stabilirea zilei de 22 decembrie ca zi naţională a României. În felul acesta se eternizează persoana dictatorului, de fiecare dată sărbătorindu-se un număr de ani de la căderea lui. În majoritatea ţărilor care şi-au legat ziua naţională de o revoluţie, ziua aleasă este cea a declanşării revoluţionare, fiind astfel glorificat curajul poporului român de a se ridica la luptă. Un singur exemplu: ziua naţională a Franţei este 14 iulie, ziua când, în 1789, a început Marea Revoluţie franceză prin dărâmarea Bastiliei. În consecinţă, cerem instituirea zilei de 16 decembrie ca zi naţională a României. Astfel, copiii, nepoţii şi strănepoţii noştri vor celebra curajul poporului de a înfrunta opresiunea, şi nu căderea unui tiran nemernic. Cu excepţia ziarului România Liberă, presa, radioul şi televiziunea din Bucureşti. Evenimentele comentate ca revoluţionare sunt numai cele din 21-22 decembrie. Ne închinăm cu pietate în faţa eroilor bucureşteni, ca şi în faţa eroilor din Lugoj, Sibiu, Braşov, Târgu Mureş, Cluj, Arad, Reşiţa şi din toate celelalte oraşe care au avut nevoie de martiri pentru a cuceri libertatea. Ne doare şi ne revolta însa politica centrală de minimalizare a Revoluţiei noastre, evident şi prin efortul de diminuare a numărului morţilor. Noi am fost pe străzile Timişoarei în zilele Revoluţiei şi ştim că numărul lor este mai mare decât cel anunţat oficial. Îi asigurăm însă pe acei care astăzi tăinuiesc adevărul că nu vom înceta lupta până când nu vor fi aduşi în fata instanţei, în calitate de complici la genocid. Aceasta Proclamaţie s-a născut din necesitatea de aduce la cunoştinţa naţiunii române adevăratele idealuri ale Revoluţiei de la Timişoara. A fost o revoluţie făcută de popor şi numai de el, fără amestecul activiştilor şi securiştilor. A fost o revoluţie autentică şi nu o lovitură de stat. A fost categoric anticomunistă şi nu doar anticeauşistă. La Timisoara nu s-a murit pentru ca activişti comunişti din rândurile doi şi trei să treacă în frunte şi unul din participanţii la genocid să fie numit de către aceştia ministru de interne. Nu s-a murit pentru ca dezbinarea socială şi naţională, cultul personalităţii, cenzura mass-mediei, dezinformarea, ameninţările telefonice şi scrise şi toate celelalte metode comuniste de constrângere să fie practicate în văzul lumii, în timp ce nouă ni se cere pasivitate în numele stabilităţii sociale. Aceasta Proclamaţie se adresează în primul rând celor care au primit revoluţia cadou şi se miră de ce suntem nemulţumiţi, de vreme ce dictatura a căzut, s-au abrogat o serie de legi proaste şi a mai apărut şi câte ceva în prăvălii. Acum ştiu de ce suntem nemulţumiţi: nu acesta a fost idealul Revoluţiei de la Timisoara. Noi, autorii acestei Proclamaţii, participanţi la evenimentele dintre16 şi 22 decembrie 1989, nu consideram Revoluţia încheiată. O vom continua paşnic, dar ferm. După ce am înfruntat şi am învins, fără ajutorul nimănui, unul dintre cele mai puternice sisteme represive din lume, nimeni şi nimic nu ne mai poate intimida.

Timişoara 11 martie 1990

prima m...

2010-02-02T22:05:00.000+02:00

mda am dat prima m..., atentie: m-au frecat 3 luni cu ceasul, am avut de o luna contractul si pana la urma i-am strans cu usa... a venit omul sa monteze ceasul.
degeaba insa> sunt in ilegalitate, m-a presat ca trebuie sa fie firma care a pus centrala, firma care a facut reteaua, cei cu iscirul de la centrala, toti la aceiasi ora. Degeaba i-am explicat ca am acte pentru toate....
Cand incercam sa ii explic, trecea direct la ... nu aveti aragazul instalat si nu pot face testul. Pana la urma am rezolvat .. cu inima stransa am scapat o sticla de coniac.

Scurt si rapid tonul s-a schimbat, ba mi-a si revazut actele sa nu imi faca altii probleme.

Adevarul e ca senzatia e diferita de cea de la primul sarut, total, seamana mai mult ca un viol.
PS m... vine de la MITA :) nu de la altceva ...

le-am rezistat, totusi 3 luni.

Urmeaza Electrica... astia ma freaca si ei de 3 luni, dar momentan rezist, trebuiau sa faca doar o schimbare de contract. Nimic din noiembrie.

romania, tara sulii

2010-01-05T16:45:00.001+02:00

Sunt nervos, de 2 luni astept sa imi faca cei de la electrica contractul. Sa nu ma intelegeti gresit> ceas instalat, aviz de racordare prezent, au mai fost emise facturi catre fostul proprietar care a dat declaratie de reziliere. Am facut cont la ei in sistemul electronic, am semnat o gramada de hartii.
Mai trebuiau semnate doar de ei... si nimic.
Ma plimb de la un birou la altul si sula.
Cu gazul este la fel cei de la Eon Gaz au uitat sa ma sune si m-au mai si apostrofat...
Futu-va de spagari.

Intre altele aflu ca le sunt platite jumatate din cheltuielile din concediu...
baietii e ocupate sa toace banii nostrii :)
pana una alta imi toaca mie nervii, asa marunt

proiect de buget pe 2010

2010-01-04T10:35:00.001+02:00

Mnistere	2010 mil lei	2009mil lei	evoluţie
Ministerul Afacerilor Externe	864.7	750.8	15.17%
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului	2600	3566.8	-27.11%
Ministerul Finanţelor	2200	2900	-24.14%
Ministerul Justiţiei	2500	1900	31.58%
Ministerul Apărării	7000	6900	1.45%
Ministerul Administraţiei şi Internelor	10600	9500	11.58%
Ministerul Muncii	24100	22900	5.24%
Ministerul Agriculturii	9000	6300	42.86%
Ministerul Transporturilor	10800	11100	-2.70%
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului	14500	11375	27.47%
Ministerul Mediului	1600	2200	-27.27%
Ministerul Economiei	2000	1500	33.33%
Ministerul Sănătăţii	4100	4000	2.50%
Ministerul Culturii	689.2	1000	-31.08%
Ministerul Comunicaţiilor	271.3	250	8.52%
Ministerul Public	746.3	570.7	30.77%

Servicii	2010	2009
Agenţia Naţională de Integritate	15.7	16.3	-3.68%
Serviciul Român de Informaţii	1200	1200	0.00%
Serviciul Român de Informaţii Externe	214.3	211.1	1.52%
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale	466.5	333.6	39.84%

Puteri în stat	2010	2009
Administraţia prezidenţială	40.68	38.9	4.58%
Senatul	94.9	106.2	-10.64%
Camera Deputaţilor	255.9	306.4	-16.48%
Secretariatul General al Guvernului	959.9	471.1	103.76%
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie	83.7	77.3	8.28%
Curtea Constituţională	16.9

Instituţii de control	2010	2009
Curtea de Conturi	172.9	183.9	-5.98%
Consiliul Concurenţei	45.3	43.2	4.86%
Avocatul Poporului	6.7	6.8	-1.47%
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii	13.4	10.2	31.37%
Consiliul Naţional al Audiovizualului	9.3

interesanta propunerea de buget, sa vedem ce se va face, scad fondurile la Ministerul Culturii, cresc la educatie si la serviciile speciale. cresc fondurile la secretariatul general al guvernului (compensat in parte de banii luati de la Cultura pentru culte) si uite asa biserica este strans legata de primul ministru. Sanatatea ramane tot cu atatia bani ca si anul trecut, adica colaps. Ministerul Finantelor pierde masiv, dar avem cresteri la justitie, afaceri externe si agricultura.

Ce nu inteleg este cum vor finanta aceste plusuri... dintr-o economie la pamant. noi imprumuturi ?

saraca tara romaneasca..,

2010-01-03T21:30:00.001+02:00

O expozitie de anvergura care reprezinta Romania a fost deschisa la New York.

Expoziţia The Lost World of Old Europe este rezultatul unui fructuoase colaborări între Institute for the Study of the Ancient World al New York University şi cu sprijinul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, principalii organizatori ai acestui ambiţios proiect cultural româno-american. Expoziţie prezintă —în premieră în SUA— 175 de piese arheologice de valoare excepţională, datând din perioada neo-eneolitică, din colecţiile a 19 muzee româneşti. Acestora li se adaugă o serie de artefacte din aceeaşi epocă, provenind din colecţiile Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie al Modovei de la Chişinău (Republica Moldova) şi ale Muzeului Regional de Istorie Varna (Bulgaria).

http://www.nyu.edu/isaw/exhibitions/oldeurope/

frumoase sarbatori

2009-12-30T18:08:00.000+02:00

Astazi am primit un cadou de la o persoana speciala,
am facut hunting cu un pistol de airsoft. Absolut nebunesc, cu distante de angajament de sub 1 m. Am scapat teafar si cu adrenalina la maxim. Multumesc Mos Craciun. Aseara am dat o fuga la cacova, la Liviu, am vazut ceva zapada. Peisajul frumos, asa cu luna plina si cu ger. Imi pregatesc replica pentru ceva alergatura maine prin padure.

Si eu si bocancii mei nemtesti suntem fericiti :)
In sfarsit alergam prin padure de molid, IHHAAA!
Venim 2010!

Sa aveti un An Nou Fericit!

Afganistan

2009-12-26T21:49:00.007+02:00

When you're wounded and left on Afghanistan's plains,
And the women come out to cut up what remains,
Jest roll to your rifle and blow out your brains
An' go to your Gawd like a soldier. (R. Kipling)

Situatia pierderilor in Afganistan a aliatilor

Year	US	UK	Other	Total
2001	12	0	0	12
2002	49	3	17	69
2003	48	0	9	57
2004	52	1	7	60
2005	99	1	31	131
2006	98	39	54	191
2007	117	42	73	232
2008	155	51	89	295
2009	309	106	90	505
Total	939	243	370	1552

fires on the plain nobi 1959

2009-12-26T16:49:00.004+02:00

Cum sunt la carantina si e plictiseala la greu am inceput sa ma ocup mai mult de filmele si de cartile de calitate, la care ai nevoie de timp sa le ingurgitezi.

Filmul de astazi este regizat de Kon Ichikawa in 1959 si spune povestea tragica a Armatei Imperiale Japoneze in ultimele zile a bataliei de la Leyte in Filipine, 1945. Trupele sunt in disolutie, nu mai exista autoritate, provizii sau ordine de lupta. Fiecare incearca sa supravietuiasca pe cont propriu. Singura intrebare este cat de departe trebuie sa mergi pentru a supravietui? Unii ajung la canibalism si crime.

Filmul urmareste povestea unui soldat bolnav, Tamura. Imaginea alb negru este de un dramatism iesit din comun, o buna lectie despre limitele umane. Cateodata moartea rapida poate sa fie o izbavire din singuratatea apasatoare, foamete, boala si nebunie duse la extrem. Personajul nostru si filmul sunt legate prin miscari elaborate, incete, din care regizorul extrage o arta a durerii si a disperarii pe care o simti tot mai acut, pe masura ce timpul se scurge. Ichikawa induce stare de speranta continua, la limita.

it is time to remember > My Boy Jack

2009-12-25T20:51:00.001+02:00

Primul razboi mondial a fost uitat repede chiar de catre cei care au luptat in el si este departe de noi, de cei din ziua de astazi. In Anglia am vazut cat de vie este amintirea acelor ani in The Poppy Day, cand toata lume isi agata flori de mac in piept si participa la parade. Si lumea chiar credea!

Atat de departe de de festivismul multora dintre manifestarile de acasa, unde se merge doar pentru a bifa voturi..
Astazi am vazut un film atat de trist, povestea adevarata a lui Jack Kipling, voluntar pe frontul de vest. Un film care trebuie vazut ca sa ne aducem aminte, sa invatam si sa apreciem ceea ce avem.
Interesanta o fraza a doamnei Kipling, in momentul in care moartea lui Jack a devenit o certitudine si domnul Kipling incearca sa ii demonstreze ca a murit ca un erou, rapid, fara dureri...
Nu imi spune mie ca a fost norocos! Nu a fost norocos sau... brav ori fericit! Jack avea doar 18 ani si o zi! A murit in ploaie, nu a putut vedea nimic, a fost singur! Nu poti sa ma faci sa cred ca exista glorie in asta!

la izolare

2009-12-25T18:15:00.000+02:00

cu nasul inflamat si dureri de gat... asa incat am aplicat planul carantina. In speta autoizolare, cu familia plecata la soacra...
Tone de mancare in frigider si barul plin de bautura.
Degeaba, beau ceai negru cu lamaie si cu miere si stau in pat... plictiseala la greu si o liniste sa o tai cu cutitul.

nu ne-am nascut in locul potrivit?

2009-12-25T13:40:00.003+02:00

Super videoclip :)

johnny mafiotul de Ioan Radu Vacarescu

2009-12-24T00:04:00.004+02:00

Pentru ca nu am mai fost la munte demult, de dinainte sa imbatranesc si sa fiu carunt, chiar daca mi-am promis si ne-am promis ca vom merge... m-am suparat si am recitit o poveste admirabila;

JOHNNY MAFIOTUL

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

de IOAN RADU VĂCĂRESCU

„Domne, îl vezi pe ăsta?”

„Pe cine, nea Ştefane?”

„Pe ăsta, domne, măgarul ăsta”, insistă nea Ştefan, arătând cu degetul spre cel mai mic şi mai deschis la culoare măgar dintre cei cinci care îşi fac de lucru în faţa cabanei, printre tufele de afin şi molizi, „ăsta mic, domne, care mănâncă punga aia albastră de plastic.”

„Am înţeles, nea Ştefane, ăsta mic şi cafeniu”, întăresc eu ca să se vadă că am priceput.

„Domne, îl vezi?”, accentuează nea Ştefan, cu mâinile în şold şi cu capul lăsat într-o dungă, privindu-şi măgarul proprietate personală fix în ochi..

„Da, nea Ştefane, îl văd, ce-i cu el, domne, de-l bagi în seamă în felul ăsta, e vreun măgar mai deosebit?”

„Domne, ăsta-i mare mafiot, n-ai văzut aşa ceva!”

„Păi cum aşa, nea Ştefane, cum adică-i mafiot, măgarul ăsta pare simpatic”, zic eu, privind cu interes sporit spre măgăruşul cu pricina, cel mai nou personaj de la cabana de creastă binecunoscută mie de amar de ani, ca şi cabanierul, nea Ştefan.

„Domne, mafiot mai mare ca Johnny nu există, îţi spun eu, n-ai văzut aşa ceva”, se enervează mai departe cabanierul.

„Şi zici că-l cheamă Johnny, nea Ştefane, dar de unde până unde…”

„Da, Johnny, aşa i-am zis, pentru că-i mare mafiot domne, deşi nu părea chiar aşa atunci când l-am adus aici”, continuă nea Ştefan, pornit pe mărturisiri complete. „Părea un măgar obişnuit, acuma ştii şi dumneata, dom profesor, că-i lucrul dracului cu măgarii ăştia, trebuie să-i alegi cu mare grijă, altfel ţi-ai luat cea mai mare belea pe cap”.

„De unde l-ai adus, nea Ştefane?”, mai zic eu, cu un ton oarecum indignat de comportamentul, în general vorbind, al măgarilor, aşa puţini câţi au mai rămas ei pe la noi, şi al mafiotului Johnny în special.

„Păi, stai să vezi, că mi-a făcut figuri încă de pe drum, când l-am cumpărat”, se pune la vorbă nea Ştefan, aşezându-se pe banca de lemn din faţa cabanei, invitându-mă să iau loc şi strigând la Hanţi să aducă degrabă un vin roşu din pivniţă, o sticlă de Borsec şi patru pahare mari.

Hanţi nu-i altul decât ajutorul de cabanier, care se vede undeva în cabană, prin fereastra deschisă, făcându-şi de lucru pe-acolo cam de pomană.

„L-am cumpărat din Trainei, ştii că am mai luat măgari de acolo şi altădată, măgari buni, cât de cât”, îşi continuă povestea cabanierul, strigând iarăşi la Hanţi, să-i aducă şi pachetul de ţigări din bucătărie.

„Domne, m-am lăsat de fumat acuma o jumătate de an, şi mafiotul ăsta m-a făcut să mă apuc din nou, îţi vine să crezi aşa ceva? Domne, părea cel mai cuminte măgar, acolo în grajd la nea Ion, în Trainei, că mi-a şi zis omul, ia-l pe ăsta, domnu’ Ştefan, că-i înger. Înger pe dracu, ce să-ţi povestesc, dom profesor…” se opreşte brusc nea Ştefan, că tocmai apare Hanţi din cabană cu marfa cerută.

„Greu se mişcă, domne, poporul ăsta german. Hanţi se crede şef aici, şi eu parcă aş fi imigrant la el în Germania. Băi, Hanţi, vezi că eu sunt şef aici, auzi băi Hanţi… Ce să-i fac, dom profesor, se mişcă greu, dar sasul ăsta stă singur aici pe munte jumătate de an, cu măgarii, cu câinii şi cu găinile, când vin aici primăvara nu mai ştie deloc româneşte iar săseşte zice numai în propoziţii scurte, din subiect şi predicat…”

„Mersi, Hanţi”, îi zic sasului, amic vechi şi el, ajutor de cabanier fără de care nici nu s-ar mai putea închipui cabana din creierul munţilor, în timp ce acesta, zâmbind împăciuitor pe sub mustaţă, ne toarnă vin în pahare şi ne lasă pe noi să alegem dacă bem cu apă „singură” sau şpriţ.

„Băi Hanţi, du-te şi vezi de ceai, că o să vină turişti mulţi azi, c-au pocnit tăciunii în sobă încă de azi noapte, de pe creastă mai ales, şi după aia te duci jos la carlingă după marfă, aduci toată berea de-acolo”, îi trasează cabanierul sarcinile sasului, trăgându-mi cu ochiul şi sorbind din paharul cu vin.

„Pe Johnny îl iau, nea Ştefane?”, întreabă Hanţi, părând a fi chiar îngrijorat de răspunsul care l-ar putea primi de la patron.

„Ia-l, o să vezi tu pe dracu, dar n-am ce-ţi face, trebe să-l învăţăm odată şi-odată meseria, că despre asta-i vorba dom profesor, că măgarul ăsta ne scoate peri albi, de-mi vine să-l leg într-o noapte în pădure de-un brad, să-l pape ursul”, se întoarce spre mine nea Ştefan, îndemnându-mă cu gesturi limpezi să beau din vinul adus, fabricaţie proprie, după cum am mai degustat în câteva rânduri în cele două zile de când mă aflu la cabană.

„ Ziceai, nea Ştefane, că Johnny ţi-a făcut pocinogul încă de pe drum, atunci când l-ai adus…”, îl aduc eu pe cabanier la loc, la povestea cu măgăruşul.

„Da, dom profesor, aşa ceva n-ai mai văzut, l-am băgat în Aro, în spate, şi l-am legat cu funia de la grumaz de piciorul banchetei. Am hurducăit sărmana maşină pe drumul ăla rău până în Răşinari, prin gropile ca tranşeele. Când am intrat în Răşinari, după ce treceam pe asfalt de câte-un om de pe marginea drumului sau de la poartă, ăia îmi făceau semne disperate, îi vedeam în retrovizoare cum strigă şi fac semne spre maşină. Am oprit şi, ce să vezi, nu mai aveam uşă în spate la Aro. Mafiotul ăsta, nu l-am auzit domne, în hurducăraia aia de pe arătură şi-n zgomotul turaţiei, mi-a plesnit cu copitele uşa din spate şi-a aruncat-o undeva pe drum. Mai mult, domne, atunci când am oprit, ce crezi că făcea?” aproape că se sufocă nea Şerban, ridicat brusc în picioare, cu mâinile în şold şi întors pe jumătate spre mafiotul cu pricina, care n-are nici o treabă şi morfoleşte mai departe la punga albastră de plastic. Dar privind foarte atent, cineva ar fi putut zări parcă o umbră de maliţie măgărească în ochii umezi şi negri ai măgăruşului cel cafeniu.

„Respiră, nea Ştefane, ia un gât de vin şi respiră domne, ce dracu…” încerc eu să-l liniştesc pe cabanier, deşi îmi dau seama, din experienţă, că n-am nici o şansă.

„Domne, rodea funia cu care era legat, şi nu mai avea mult s-o dea gata, că au măgarii ăştia nişte fasole sub buzoaiele ălea de n-ai pomenit. Dacă nu-mi făceau semne fraierii ăia din Răşinari mafiotul ăsta s-ar fi dezlegat singur şi-ar fi sărit din maşină. Şi-ar fi fost destul s-o ia peste deal în Prislop, la şarpalăi, că nu ştiu cum l-aş mai fi recuperat, ţi-am povestit ce-am păţit cu ţiganii şi cu Ţuţu.”

Ţuţu e şeful haitei de câini de la cabană, un mioritic alb cu negru de toată frumuseţea şi, mai mult, unchiul dulăului meu de acasă, pe nume Clyde. Pe Ţuţu l-au furat ţiganii acum vreo două veri, copleşiţi săracii de splendoarea câinelui, în comparaţie cu javrele lor de-acasă. Erau ţiganii de la marginea satului din vale, urcaţi la munte la cules de afine. Însă nimeni de la cabană nu pricepe până-n ziua de azi cu ce anume l-au momit, pentru că Ţuţu se făcea foc şi pară la apariţia şirurilor de şarpalăi încărcaţi cu coşuri, să facă şi ei un ban cinstit în fiecare vară. Nea Ştefan l-a căutat peste tot câteva luni bune, până când un cunoscut din sat i-a şoptit că Ţuţu păzeşte bătătura unor ţigani din sat, chiar la marginea marginii. Când a ajuns acolo, cabanierul era să nu-l mai recunoască pe săracul dulău, atâta de slab şi de jerpelit era acesta. Fără să ţină cont de lătrăturile celorlalte jigodii sau de strigătele de jale şi de luptă ale clanului adunat ca la comandă în bătătură, între care se sumeţea ăl bătrân către cabanier cu strigăte de „Ce vreai mo?”, nea Ştefan s-a dus direct la Ţuţu, care scâncea de bucurie ca un pui de câteva săptămâni, l-a dezlegat din hărdăzăul soios cu care îl legaseră ţiganii de trunchiul unui prun schilod şi l-a urcat repede în Aro, după care s-a întors către şatră strigând la rându-i, ca să-l audă tot neamul oploşit la marginea satului, în case netencuite şi fără ogrăzi: „Mo, dacă vă mai prind pe la cabană la afine, vă-mpuşc pe toţi!”. După care scoase din buzunarul de la geacă, din interior, un pistol cu gaze cât toate zilele şi slobozi un foc în aer, după care ţiganii au dispărut într-o clipită care pe unde, iar jigodiile s-au ascuns pe sub coteţe sau au luat-o la fugă peste haturi.

„Şi zici că rodea funia, nea Ştefane…”

„Da, dom profesor, rodea domne, uite aşa cum roade punga aia de plastic, domne, ăsta roade orice, să vezi cum arată grajdul, numai şina cu cuie de la intrare, aia pentru tălpile ursului, a scăpat de mozoleală. Mănâncă, domne, cât toţi ăilalţi la un loc, dar tot mic rămâne, cred că de-al dracului”, se oftică în continuare nea Ştefan, dar nu uită să umple cele două pahare mari de sticlă groasă de pe masa de bârne la care stăm la soare în faţa cabanei.

„Şi cu uşa de la Aro ce s-a întâmplat?”, mai întreb eu după o gură zdravănă de vin roşu şi o alta de Borsec rece.

„M-am întors după ea pe drum, dar nu prea mult. Altă hurducăială, cu Johnny legat acolo în spatele maşinii şi răgând ca la nebuni, cu uşa lipsă, că după ce-am găsit-o, era atâta de îndoită de copitele dobitocului că n-am putut s-o aşez la loc. Aşa am venit până la oraş, dar nu l-am putut aduce atunci la cabană, că nu puteam ieşi în şoseaua naţională fără uşă la Aro. Şi poţi să-ţi imaginezi dom profesor c-a trebuit să-l ţin undeva în oraş pe mafiot până mi-am reparat maşina. Asta a însemnat trei zile de groază, că a trebuit să-l ţin acasă, în curte. Trei zile de scandal monstru cu nevastă-mea, cu vecinii, cu tot cartierul. A venit poliţia şi mi-a dat amendă, ba, dacă l-aş mai fi ţinut acolo încă o zi, două, venea Primăria să mă ardă. Nebunul zbiera într-una, ziua şi noaptea, başca faptul că a făcut praf gardul de beton lângă care l-am legat de corcoduşul ăla mare din curtea mea. Iar de mâncare i-am dat cantităţi industriale de varză şi dovleci şi alte legume de la piaţa de lângă mine, că au venit oltenii, doar mă cunosc toţi, şi l-au îmbuibat pe mafiot, numai să nu mai strige şi să bage groaza în zonă. Ca să nu-ţi mai spun cât a trebuit să curăţ curtea de balegă! Cât e de mic, lua-l-ar bau-baul de mafiot!”

„Da, domne”, zic eu ca să-l completez pe stăpânul măgăruşului, „e micuţ şi pare tare simpatic atunci când te uiţi la el, cu ochii ăia mari şi umezi ca de viţeluş”.

„E şmecher, dom profesor, face pe îngeraşul, nici nu poţi să crezi cât e de jnapan, se gudură pe lângă străini ca un căţeluş ca să primească haleală. Stai numai să vezi când apar turiştii mai încolo, cum se duce ţanc la ei şi cerşeşte…”, îmi explică nea Ştefan cum vine treaba cu micul mafiot din neamul măgăresc şi oprindu-se cu gura căscată la vederea lui Hanţi care-şi face apariţia din cabană cu harnaşamentele măgarilor după el.

„Acum plec la carlingă, nea Ştefane…”, apucă să spună Hanţi cu glas mieros.

„Acum pleci la carlingă, zici, băi Hanţi…”, îşi îndreaptă spatele cabanierul şi îşi pune mâinile în şold. „Păi eu credeam că te-ai şi întors, băi Hanţi, şi trecem pe bere, că vinul e pe terminate şi s-a făcut cald pe aici prin jur”.

Dar până să termine nea Ştefan ce are de spus, Hanţi încearcă să se facă nevăzut cu măgari şi cu câini cu tot, în jos pe cărare, câinii în faţă cu Ţuţu în frunte, măgarii unul după altul după sas, ascultători.

„Băi Hanţi”, strigă cabanierul după ajutorul său, „ţi-am zis să-l iei şi pe Johnny, ce faci?”

„Am crezut că vine singur după mine, nea Ştefane”, se întoarce Hanţi, îl leagă cu funia pe măgăruş şi-l trage după el la vale.

„Ai crezut pe dracu, eşti la fel de mafiot ca el, băi Hanţi”, se ridică în picioare cabanierul, ţintuindu-l pe sas cu degetul. „Dom profesor, ăsta cuplu, domne, Hanţi şi Johnny, un sas jnapan şi un american mafiot din Trainei. Nu ştiu ce-or face la iarnă când bate numai vântul pe-aici, va fi care pe care. Dar cred că tot Johnny va fi mai tare, îl bagă pe neamţ în draci. Las să fie aşa, să vadă Hanţi cum e când dai de unul mai căpos decât tine”.

„Nea Ştefane, ai văzut ce cuminte s-a dus mafiotul dumitale după Hanţi?”, întreb eu ca şi când n-am priceput nimic din ce-a povestit omul până atunci.

„Păi aşa face, la vale se duce fără probleme, dar să vezi când urcă la cabană, şi doar e băgat în trupă numai de formă, că încă nu l-am încărcat cu marfă. Marfa o cară elicopterele celelalte, ăsta mic n-are nici o treabă”.

„Cum adică elicoptere, nea Ştefan?”, mă mir ca ars la exprimarea comeseanului meu, care parcă se mai calmase cât de cât, deşi ştiam din experienţă că nu era decât o scurtă pauză de respiraţie.

„Elicoptere de creastă, dom profesor, ce crezi dumneata, că-i aşa de simplu?”, râde pe sub mustaţa-i stufoasă cabanierul. „Stai să vezi ce-am păţit de curând. Am aflat că vine în control tipa din minister care răspunde de cabanele de creastă, de fapt noi am chemat-o, cabanierii, ca să-l punem cu botul pe labe pe bandit. Ştii despre cine-i vorba, ţi-am povestit.”

Banditul este fostul şef al unităţii care avea cabanele şi care le-a vândut sau le-a dat în locaţie cabanierilor, celor care au dorit chestia asta. Bandit pentru că fără să facă nimic s-a umplut de bani din şmecherii cu sărmanii oameni. Au fost şi câteva procese între cabanieri şi zisul fost-actual şef, dar n-au realizat mare lucru pentru că banditul avea pe mai mulţi sus de tot, la Bucureşti, şi-n partidul de la putere, şi în alte partide parlamentare. Bandiţi şi ăia, bineînţeles, care şi-au tras şi ei cât au putut din afacerea asta cu cabanele de creastă.

„Şi ca să fie totul în regulă”, continuă nea Ştefan, suspect de calm fiind vorba de bandiţii care i-au mâncat zilele de când a cumpărat cabana şi-o plăteşte lunar de cinci ori cât ar face în mod cinstit, dar n-are ce face că trebuie să trăiască şi el din ceva, „m-am dus la protecţia muncii, că numai cu ăia nu aveam actele aduse la zi. Acolo a trebuit să declar întâi ce am pe-aici prin bătătură, oameni, scule şi animale, adică Hanţi, drujba, topoarele, porcul, găinile şi elicopterele. Adică, i-am zis tipului de la protecţia muncii că eu duc marfa aici sus cu patru elicoptere: Janeta, Fritz, Costică şi Pinky”.

„Hai, nea Ştefane, vorbeşti serios, domne!?”, râd eu din tot sufletul.

„Da, dom profesor, aşa i-am zis”, râde şi cabanierul cu toată gura, „şi ăla de la protecţie s-a uitat la mine cu mare admiraţie, cum că eu am patru elicopere de marfă şi m-a întrebat dacă aşa–i cheamă pe piloţii elicopterelor…L-am lăsat să se bucure un pic şi după aia i-am spus la tâmpit că-i vorba de patru măgari şi că trebuie să-mi indice bibliografia pentru ajutorul meu, zis Hanţi, pentru protecţia muncii cu măgarii la cabană”, râde în continuare nea Ştefan. „Omul, săracul, m-a crezut uşor într-o ureche, ceea ce s-ar putea să aibă dreptate”, se autocompătimeşte cabanierul printre hohoteli, „şi m-a lăsat repede în pace semnându-mi hârtiile pe sub groaza de ştampile”.

„Johnny încă nu-i elicopter de creastă”, revin eu la problema noastră de bază.

„Ăla ? Ăla mic e avion de vânătoare, bată-l să-l bată”, se zburleşte mai departe nea Ştefan. „Domne, dar stai să vezi când a venit tipa de la minister. Ne-am întâlnit toţi cabanierii la Bulevard s-o întâmpinăm, să stăm la o cafea şi să-i explicăm despre ce-i vorba cu bandiţii. Am stat, am tratat-o cu o cafea şi cu un wiskey, că numai de ăsta a vrut, şi i-am povestit despre ce-i vorba. Ne-am prins imediat că habar n-avea cu turismul, darămite cu turismul montan. Tipa era doctor veterinar de meserie şi era picată ca puiu-n budă acolo la minister, ce ştii prin câte locuri o fi pus şezutul la bătaie. După ce şi-a mâncat cafeaua şi băutura, ne-a spus că cel mai bine ar fi să ne viziteze unităţile. Auzi, dom profesor, „unităţile”! Şi-atunci am ieşit cu toţii în faţă la Bulevard, că de-acolo se vede cel mai bine, şi i-am arătat munţii: uite, cucoană, i-am spus, vezi munţii ăia de-acolo de departe, ei bine, ca să ne vizitezi „unităţile” trebe să mergem vreo cinzeci de kilometri cu maşina, sau şaptezeci, sau o sută, depinde unde vrei să ajungi, după aia cu Aro sau cu tractorul încă vreo douăzeci sau treizeci şi-apoi pe cărare, între două şi şase ore, depinde de „unitate”, prin pădure şi prin pietre, noroaie şi vâltori. Acolo-s „unităţile” noastre! Şi am privit-o toţi din cap până-n picioare cu subînţeles, că era la fustă scurtă şi pantofi cu tocuri. Dar nu-i bai, i-am mai spus, că dacă tot vă pricepeţi la animale, avem măgari pe-acolo pe sus, şi-s toţi cu probleme, şi fizice, şi psihice, că-i greu la izolare, poate că vă înduraţi de ei şi le faceţi consult! Nu s-a prins săraca, pentru că ne-a spus, în afară de faptul că nu mai e cazul să vizităm unităţile, că n-a profesat niciodată, că a făcut facultatea aia la „Spiru Haret”, după revoluţie, de pamplesir, că n-a băgat mâna în vacă niciodată şi nici n-o s-o bage vreodată. Uite-aşa, dom profesor, cu ministerul ăla al nostru”.

Ascultasem cu gura căscată.

„Ce să mai zic, nea Ştefane, aia da vizită de lucru”.

„Stai, că nu-i tot”, se însufleţeşte iarăşi cabanierul, „că am rămas înţeleşi cu doamna din minister să facem noi ăştia de la munte o delegaţie şi să mergem la Bucureşti că ne bagă ea la domnul ministru, că, zicea, e om de treabă şi se pricepe la tot felul de lucruri. Zis şi făcut, numai că am plecat singur, asta a fost delegaţia, că ăilalţi au avut probleme, li s-a făcut frică, s-au îmbolnăvit, au început reparaţii la acoperişuri, şi alte chestii de felul ăsta. M-am prezentat în ziua stabilită la minister, la birou la tipă. A dat telefon la ministru şi ne-am afişat la uşa ăluia. Şi-atunci am văzut cam cum stau lucrurile cu chestiile astea, dom profesor. Tipa mi-a spus să aştept acolo pe un hol, că ea intră să prezinte problema. Eu stăteam pe hol, ea într-o cameră de acces. Şi cum n-aveam de lucru, mă uit eu ce face femeia, că nu prea aveam răbdare să stau locului. Şi numai c-o văd cum scoate din geantă şpreiul, îşi ridică fusta şi-şi dă cu şprei pe dedesupt. După care bate la uşă şi intră la şef. Dom profesor, m-am crucit. Multe-am văzut eu la viaţa mea, dar chiar aşa, domne, chiar aşa? Am mai povestit chestia asta neveste-mii şi lui cumnatu-meu. Nu m-au crezut domne, au zis că am visat. Dacă te gândeşti bine, nici nu prea-i de crezut chestia asta, dom profesor”.

„Eu te cred, nea Ştefane, realitatea întrece pe bune de multe ori ce ne putem noi imagina, eu te cred.”

„Dom profesor, chiar aşa, domne, cu şpreiul pe dedesupt, ce ţară-i asta, dom profesor? Şi să nu-ţi mai spun cât am aşteptat acolo în hol. Ca să vină tipa după vreo oră bună să-mi spună că dom ministru-i ocupat dar o să mă primească adjunctul lui, care şi el e om de treabă, se pricepe la chestiile ăstea. Şi m-a primit, dom profesor: am stat vreo zece minute de vorbă, că se grăbea la şedinţă, i-am explicat cum stă treaba cu turismul montan şi mi-a promis că ne va face o vizită, că e montaniard vechi. Cum l-ai văzut dumneata, aşa l-am văzut şi eu, pe aici pe la noi, la înălţime”

„Ce să zic, nea Ştefane, crezi că eşti primul care o păţeşti cu ăia de sus, de la Bucureşti? Probleme sunt cu duiumul, iar ăia nu vor decât să-şi umfle buzunarele!”

„Dă-i în mă-sa de bandiţi, hai să mai luăm un pahar de vin, că nu-i nici o şansă să bem azi bere, ce ştii pe unde-i acum Hanţi cu măgarii, ce ştii ce prostii mai face mafiotul ăla mic de-l bagă în boală pe sas şi rămân fără om de bază la cabană. Dar să ştii, dom profesor, eu tot nu mă las, săptămâna viitoare iar mă duc la Bucureşti, cică acum e un om mai de meserie în locul tipei cu şpreiul. Să vedem, iar apoi mă duc şi la Parchet, tot îl înfund pe bandit, domne, că a furat cât n-a furat tot judeţul, dom profesor”.

„Nea Ştefan”, îl aduc iarăşi pe cabanier la măgarii noştri, „ziceai că Johnny e cuminte la vale. Ce face, domne, când vine la deal, de-i tratat drept mafiot, că încă n-am aflat”.

„Dom profesor, mafiot mai mare nu-i. Fii atent: încarci măgarii la carlingă şi pleci cu ei pe cărare, spre cabană, da? În faţă-i întotdeauna Costică, el e şeful trupei, mai înainte a fost Pinky, dar ăsta-i cel mai bătrân acum. Costică duce suta de kile fără probleme, dar şi ceilalţi îs buni. Poate că Fritz ar fi şef el, dar săracul e orb de-un ochi. Mafiotul, încă de când l-am coborât prima dată, la urmă, spăşit şi drăgălaş. Până pe la „Lindicul Babei”. Aici începe şoul. O ia tiptil înainte, ajunge primul repede că n-are bagaj şi se pune de-a curmezişul cărării. Cărerea e destul de îngustă, ştii doar, iar „Lindicul Babei” e cea mai grea porţiune din cărare. Al dracului se aşază de-a curmezişul şi nu se dă de-acolo nici mort. Nu mai poate trece nimeni, darămite ceilalţi măgari încărcaţi cu lăzi de bere şi de vin, cu saci de pâine şi de varză şi cu alte chestii. Degeaba l-am luat cu binişorul, degeaba l-am bătut, degeaba l-am legat de bot şi l-am tras doi oameni în sus şi-n jos. Nimic, domne, stă împlântat chiar pe muchea de pe Lindic şi nu mişcă de-acolo până când n-are el chef să plece. Asta era la început, însă acum e şi mai rău pentru că e greu să-i mai stăpânim pe ceilalţi măgari, că şi-au luat-o, domne, în cap, dacă mafiotul a început cu revoluţia, şi ei fac acum pe deştepţii. Îs deştepţi, dom profesor, degeaba îi tratăm noi de proşti, îs deştepţi de nu-ţi vine să crezi. Aşa că se iau după Johnny şi fac şi ei pe niznaiul. Se opresc tot mai des pe cărare, se fac că plouă, la Lindicul Babei se întorc la vale de trebe să-i tragem înapoi cu japca. Odată alergam după ei la vale, să-i aducem înapoi, şi când i-am tras în sus, mafiotul ăla a coborât jumătate din Lindic şi s-a postat stană pe cale, de parcă ne făcea în ciudă. Fiecare drum la vale după marfă e un calvar, dom profesor, mai ales pe capul lui Hanţi, iar noi stăm aici şi nu ştim niciodată când vor ajunge la cabană. Dacă îţi imaginezi că şi câinii stau pe gânduri, domne, nu mai pricep nici ei săracii nimic, se aşază sub molizi pe Lindic şi stau ca puii, nici nu mai latră. Să vezi numai la cât o să ajungă sus Hanţi azi şi să vezi ce-o să mai înjure şi-o să mai povestească de tâmpeniile mafiotului. Şi-o să apară turiştii şi nu suntem gata cu treaba. Hai să mai bem un şpriţ, domne, că m-am inervat destul pe ziua de azi.

„Nu te mai enerva, nea Ştefane, că poate se învaţă şi măgarul ăsta cu timpul, e tinerel săracul, ce ştii ce-o fi să fie în capul lui, sub urechile ălea de jumătate de metru şi sub ochii ăia cât toate zilele şi umezi de ţi se rupe sufletul”, încerc eu să-l apăr pe mafiot, din considerente umanitare aşa-zicând.

„Vezi, dom profesor”, se întristează cabanierul, „ce ţi-am spus eu mai înainte, al dracului măgar se vâră, domne, sub pielea oamenilor, îi face să-l plângă de milă, să-l apere, şi-apoi să vezi cum cerşeşte şi se uită la tine să te înduplece, e mai şmecher decât omul de-o mie de ori, îţi spun eu. Uite, dom profesor, că apar turiştii, iar Hanţi cred că se luptă la vremea asta cu mafiotul pe undeva pe Lindic”.

Într-adevăr, cinci turişti vin spre cabană dinspre drumul de creastă ce coboară direct de pe uriaşul vârf piramidal cu zăpadă pe creştet aproape în miezul verii. Ne salută respectuos şi îşi descarcă rucsacele în faţa cabanei, lăngă băncile aşezate acolo în aşteptarea lor. Soarele e acum dincolo de valea Şerbotei, tocmai pe Puha, de unde-şi trimite către platoul cabanei şi către creastă razele calde încă şi de culoarea untului. În curând se vor face roşcate şi apoi trandafirii mătăsoase ca vinul din pahare.

„Mai vin mulţi turişti de pe creastă?”, îi întreabă nea Ştefan pe cei proaspăt sosiţi.

„Vreo trei grupuri, fiecare cam aşa ca noi”, răspunde unul dintre aceştia, ştergându-se de transpiraţie, un bărbat mai vârstnic, om de munte adevărat după chip şi echipament. „Domnule Ştefan, am dori nişte ceaiuri mai întâi, sper că au mai rămas şi pentru noi ceva bujori, iar apoi o cameră la etajul întâi, cu faţa la munte, dacă se poate”, continuă omul.

„Se poate”, se ridică nea Ştefan de pe bancă şi se îndreaptă spre fereastra cabanei, „câte ceaiuri doriţi, oala e pe foc de mult, cu rom sau fără, câte camere doriţi, iar dacă vreţi să serviţi masa deseară să comandaţi de acum, să putem pregăti. Vetuţo, au venit turişti, pune ceai”, strigă cabanierul pe fereastră, să se audă până în bucătăria aflată dincolo de sala de mese. „Hai repede, că trebuie să ne descurcăm singuri, mai vin turişti de pe creastă, şi-or veni şi de pe Puha, şi Hanţi e aiurea-n tramvai, cu măgarii pe Lindic.”

Doamna Vetuţa e soţia lui nea Ştefan. Vine sus la cabană doar în perioadele mai aglomerate, atunci când e mult de lucru la bucătărie.

„Va trebui să merg eu să bag apă şi să dau drumul la curent, dacă Hanţi mai întârzie mult”, zice cabanierul şi mai umple încă o dată paharele cu vin. „Hai să trăim, dom profesor, şi către seară poate facem campionat de moară”.

Nea Ştefan e campion naţional la moară, neoficial desigur, zic mereu asta pentru că nu l-a bătut nimeni, niciodată. Abia aştept să mă bată măr şi-n seara asta, aşa poate-l conving să facem şi-o tablă, unde conduc de două zile.

„Am plecat la apă să bag curent”, mai zice nea Ştefan sorbind cu sete paharul de vin. Şi apoi către turişti: „Mergeţi la bar, Vetuţa o să vă servească cu tot ce doriţi”.

Curentul vine din vale de la o microhidrocentrală amenajată pe apa Sărăţii. Lux a-ntâia, în creştetul munţilor.

Rămân singur pe bancă, în faţa cabanei, cu vinul şi în poveşti cu turiştii. Soarele e tot mai jos pe Puha, acum e aşezat ca o bilă uriaşă şi roşie pe creştetul muntelui. O linişte nesfârşită se aşterne în jur. O pace binecunoscută, care numai aici, la ceas de seară, îţi mângîie sufletul. Acum vinul e mai bun decât orice altceva. E viaţă adevărată. E viaţa.

Încet-încet, au apărut şi alte grupuri de turişti. Unii sunt la mese înăuntru, alţii pe balcon privind munţii, cu ceştile de ceai în mână. Vreo câţiva au coborât în faţa cabanei, pe bănci, povestindu-şi întâmplările de pe creastă, de peste zi.

Din cărare se aude lătratul lui Ţuţu. Imediat le aud lătrând bucuroase pe Linda şi pe Fetiţa. Fetiţa e mama lui Clyde al meu de acasă. Înseamnă că vine Hanţi cu măgarii încărcaţi de marfă. Nu trec câteva minute şi Johnny mafiotul îşi face apariţia de după colţul cabanei. Imediat, apare Hanţi şi apoi şirul de măgari încărcaţi cu saci de rafie şi lăzi de bere, cu Costică în frunte. Johnny e deja printre turiştii din faţa cabanei, mirosind la ei ca la flori, dându-şi ochii incredibil de umezi şi de frumoşi peste cap, rotindu-şi codiţa ca o morişcă de hârtie creponată şi gâfâind cu limba scoasă de parcă el ar fi adus la cabană toată marfa din carlingă. Laudele turiştilor, celor aflaţi pe platoul din faţa cabanei, a celor care vin afară rânduri-rânduri, ca la urs, nu mai au limite. Ce frumuşel e, ce simpatic, ce drăguţ, în timp ce încep să curgă bunătăţurile: biscuiţi, croissante, napolitane, ciocolată şi alte cele. Johnny se înfruptă din toate, conştient de plăcerea oferită turiştilor miloşi. Ceata de măgari, deşelaţi de greutatea transportului de marfă, stă nemişcată şi prostită la colţul cabanei, iar Hanţi se aşează pe bancă lângă ei, bolborosind înjurături într-o limbă stranie, numai de el ştiută.

Privind şi zâmbind, aud numai în spate o voce binecunoscută: „Ce ţi-am spus eu, dom profesor, uite mafiotul ce face, pe ăsta nu-l mai aduce nimeni la calea aia dreaptă, măgărească.”.

Mă întorc zâmbind spre nea Ştefan. Dau din cap cu înţeles şi cu compătimire.

„Băi Hanţi, acum dacă tot ai venit, cu măgari cu tot, ia scoate tu nişte beri din desagă, că eşti dator vândut, că am băgat curent în locul tău. Avem o sete în noi după aşa o zi de nu se mai poate. Uite-aşa am aşteptat berea asta, şi eu şi dom profesor, şi o întreaga cabană de turişti”.

Hanţi stă de parcă n-ar mai înţelege româneşte. Cred că la ora asta chiar nu mai înţelege nimic. Aşa că se execută cabanierul. Nea Ştefan ia o ladă din spatele lui Costică cel prăbuşit pe pământ şi o pune pe una dintre băncile din faţa cabanei.

„Veniţi de luaţi, că acum e pe degeaba, mai târziu pe bani. Acum bem pentru mafiotul ăsta mic, care l-a băgat în boală grea pe domnul Hanţi, că neamţul alerga altădată cu viteza luminii când era vorba de-o bere gratis, că la ei, în poporul german nu se-ntâmplă aşa ceva nicodată, şi uite-l cum stă acum rezemat de Costică şi nici aer nu mai are, nici apă nu-i mai trebuie. În tot răul e şi-un bine, nu-i aşa, dom profesor?”, îşi încheie cabanierul tirada râsu-plânsului faţă cu mafiotul american din Traineii Răşinarului şi neamţul unicat rătăcit printre crestele munţilor celor mari.

Şi-n lumina de aur a razelor, ce vin acum orizontal, de pe creştetul Puhăi, nu pot să nu-l privesc, totuşi, cu admiraţie neştibită şi de nimeni contrazisă, pe măgăruşul cafeniu care se-nvârte ca un titirez printre mulţimea de oameni adunaţi pe platou, cu ochii umezi şi imenşi strălucind de-o neagră, maliţioasă bucurie. Iar în briza de seară brusc iţită dinspre creastă mă dau uşor într-o parte să nu fiu feştelit de-o pungă albastră şi zdrenţuită de plastic, planată lin spre vale, dincolo de colţul cabanei şi de pâlcul de molizi pitici şi tufe dese de afin.

Din volumul „Un sat numit România”, ediţia a doua, revăzută şi adăugită

de ce sunt nemultumiti pdl isti de pierderea portofoliului culturii?

2009-12-22T00:00:00.001+02:00

Stirea o gasiti aici. interesanta revolta din PDL, un partid monolit care nu discuta ordinele de sus. Secretariatul cultelor a intrat in gestiunea primului ministru, deci a fost impacata biserica... si totusi se pare ca ministerul culturii are un rol important in certificatele de descarcare de sarcina de la Rosia Montana, fara de care nu se poate obtine autorizatia de mediu... Mai multe despre coruptia bocciana aici.
Si asa aurul si cultura nu fac casa buna :)

videanu, aurul, furtul, coruptia si rosia montana

2009-12-20T23:03:00.009+02:00

Referitor la declaratiile lui Videanu de lobby pentru Gold Corporation nu pot sa reproduc decat ceea ce a spus Constantin Radulescu-Motru: "Este în lumea politicienilor nostri o manie de a considera tara ca un bun al lor propriu asupra caruia pot face tranzactii".

Dar fiecare plateste cum poate, unii pentru banii cheltuiti in campanie. Mai jos sunt imagini de la Rosia Montana... Arata bine!
Daca asta va doriti pentru toata Transilvania... Go ahead boys!, Va vindeti cam ieftin!

noi platim cu sanatatea noastra si a urmasilor nostri pentru bogatia si hotia lor, pentru bataia lor de joc. O sa platim si dupa ce firma Gold Corporation va fura tot ce se poate fura si va fi falimentata... Unde o sa fie Videanu atunci?
cred ca la Monaco sau Monte Carlo... acolo nu e poluare.

Va re-amintesc si ca exista o petitie internationala catre Parlamentul European pentru a da drept de veto acestuia in proiecte ce pun in pericol patrimoniul cultural al tarilor membre UE, si va trimit linkul catre ea,
http://www.petitiononline.com/veto/petition.html
petitia este realizata de catre
http://patrimoine.europe.over-blog.org/pages/Situation_de_Rosia_Montana_Tara_Motilor_Romania-1416380.html

cu rugamintea de a transmite acest mesaj tuturor prietenilor patrimoniului, si urari de

campania romania fara cianuri

2009-12-20T15:50:00.001+02:00

2009-12-16T09:45:00.002+02:00

afara ninge de zor. Masinile aluneca in reluare si aseara am fost atat de fericit sa calc nametii proaspeti la casa noua, pe strada neatinsa de picior de sighian. Ce bucurie sa ridic nameti cu tarnul, sa curat masina troienita.

Imi aduc aminte de serile de la Sadu, de la Cabana Miorita, cu Jean, la prima zapada, cum am iesit pe Golcin printre iele si mesteceni ascunsi de albul imaculat.

NICU ALIFANTIS - DECEMBRIE

eleganţă

2009-12-10T14:39:00.001+02:00

"În politică este bine când câştigi să arăţi puţină eleganţă. Ţine de caracter, dar dacă nu-i...", Klaus Johannis. Bine spus...

La ce face referire Johannis:
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/879173/PDL-Sibiu-sare-la-gatul-lui-Johannis/

corydon de radu stanca (cu Pitis cel Mare)

2009-12-10T14:24:00.000+02:00

Corydon (de Radu Stanca)

Sunt cel mai frumos din orasul acesta,
Pe strazile pline cand ies n-am pereche,
Atat de gratios port inelu-n ureche
Si-atat de-nflorite cravata si vesta.
Sunt cel mai frumos din orasul acesta.

Nascut din incestul luminii cu-amurgul,
Privirile mele dezmiarda genunea,
De mine vorbeste-n oras toata lumea,
De mine se teme in taina tot burgul.
Sunt Printul penumbrelor, eu sunt amurgul...

Nu-i chip sa ma scap de priviri patimase,
Prin parul meu vanat, subtiri trec ca ata,
Si toti ma intreaba: sunt moartea, sunt viata?
De ce-am ciorapi verzi, pentru ce fes de pase?
Si nu-i chip sa scap nici pe strazi marginase...

Panglici, cordelute, nimicuri m-acopar,
Cand calc, parca trec pe pamant de pe-un soclu.
Un ochi (pe cel roz) il ascund sub monoclu
Si-ntregul picior cand pasesc il descopar,
Dar iute-l acopar, ca iar sa-l descopar...

Celalalt ochi (cel galben) il las sa s-amuze
Privind cum se tin toti ca scaiul de mine.
Ha ! Ha ! Dac-ati sti cat va sade de bine
Sarind, topaind dupa negrele-mi buze.
Celalalt ochi s-amuza si-l las sa s-amuze

C-un tainic creion imi sporesc frumusetea,
Fac baie in cidru de trei ori pe noapte
Si-n loc de scuipat am ceva ca un lapte,
Pantofi cu bareta-mi ajuta zveltetea
Si-un drog scos din sange de scroafa, nobletea.

Toti dintii din gura pudrati mi-s cu aur,
Mijlocul mi-e supt in corset sub camase,
Fumez numai pipe de opiu uriase,
Pe bratul meu drept tatuat-am un taur
Si fruntea mi-e-ncinsa cu frunze de laur.

Prin lungile, tainice, unghii vopsite,
Umbrela cu cap de pisica ranjeste
Si nu stiu de ce, cand plimbarea-mi prieste,
Cand sunt multumit c-am starnit noi ispite,
Din mine ies limbi si naparci otravite.

Din mine cresc crengi ca pe pomi, matasoase,
Si insasi natura atotstiutoare
Ea insasi nu stie ce sunt: om sau floare?
Sau numai un turn ratacit printre case,
Un turn de pe care cad pietre pretioase?

Sunt cel mai frumos din orasul acesta,
Pe strazile pline cand ies n-am pereche,
Atat de gratios port inelu-n ureche
Si-atat de-nflorite cravata si vesta.
Sunt cel mai frumos din orasul acesta.

mesaj basescu post electoral

2009-12-09T09:43:00.001+02:00

O reclama tip gif a fost difuzata pe net ... Romani, Va Multumesc!, Unii mi-ati dat incredere, altii mi-ati dat o lectie. Pentru toti voi fi un Presedinte mai bun!

S-a schimbat Basescu sau e doar praf in vant?

Vom afla in urmatorii 5 ani!

Eoare un mesaj de pace? a realizat cat a gresit?

Poate e bine intentionat insa are tot aceleasi paiate la dispozitie si pupincuristii vor fi si mai de treaba de acuma. Let's see him!

marin sorescu (sub vocea si mimica lui caramitru)

2009-12-08T22:17:00.003+02:00

Scara la cer (de Marin Sorescu)

Un fir de paianjen
Atârna de tavan.
Exact deasupra patului meu.

În fiecare zi observ
Cum se lasa tot mai jos.
Mi se trimite si
Scara la cer - zic,

Mi se arunca de sus.

Desi am slabit îngrozitor de mult
Sunt doar fantoma celui ce am fost
Ma gândesc ca trupul meu
Este totusi prea greu
Pentru scara asta delicata.

- Suflete, ia-o tu înainte.
Pâs! Pâs!

Ai pierdut continua... ai castigat... continua

2009-12-07T08:31:00.002+02:00

Democratia cea cruda si rece!

Nec audiendi qui solent dicere, Vox populi, vox Dei, quum tumultuositas vulgi semper insaniae proxima sit (Alcuin of York).

What is it next ?

2009-12-06T18:30:00.000+02:00

un idiot ... cretin fost parlamentar de sibiu

2009-11-29T10:04:00.000+02:00

Gheorghe Bucur> NO COMMENT!!!!

Cum mintea Raluca Turcan acuma un an!!!!

2009-11-24T17:16:00.004+02:00

850 de euro salar mediu. Ce salar fufa ? ca au taiat 40 la suta din el ai tai....

Acuma un an primitea salarii de salarii si ce avem... incompetenta PDL de la guvernarea Boc, prostia lor cu carul, politizarea institutiilor publice, furt din greu de la buget si prostie sa o intorci cu carul. De pupat funduri mai au voie doar la unul (Basexul)

Chiar si PSD ul pare mic copil pe langa ce este acuma la guvernare.

Sunt intre fan si paie ... si trebuie sa aleg, din nefericire prostia asteia ma face sa il aleg pe prostanac... ce tara, ce oameni, ce alegeri...

partizanii din nucsoara I

2009-11-21T21:18:00.000+02:00

singurii oameni liberi

crintul adolescentei...

2009-11-20T15:35:00.000+02:00

de ce sa mergeti la vot?

2009-11-19T12:02:00.001+02:00

Geoana si Basescu in turul II...
mergeti fratilor la vot sa nu se intample asta!
nu votati ca prostii candidatii cu sanse mici ca aia sunt iepurii alora mai mari si votati degeaba.
Nu stati acasa, ca tot de prosti sunteti luati. Chiar daca nu mergeti practic dati celui care castiga un vot in alb si votul celor care voteaza se cunatifica si in numele vostru.
Mergeti si votati pe unul dintre cei 3 care au sanse.

2009-11-17T12:29:00.003+02:00

După prima vizită a lui Petru Groza în URSS, Păstorel (Al. O. Teodoreanu) a scris:

Din Galaţi la Port Arthur
Petru Groza, în carlingă,
N-a văzut atâta cur
Cât ar fi putut să lingă.

Caligula Imperator
A făcut din cal - senator,
Petru Groza - mai sinistru
A făcut din bou - ministru.

Epigrama nu e scula
Care-ţi poate şterge crima,
Dupa ce că scrii cu sula
Vrei să regulezi cu rima?

În ţara asta prefăcută
Căcaţii scriu în loc sa pută.
Iar scriitori-adevaraţi
Sunt daţi afară de căcaţi...

Aici zace Pastorel,
Vesnic si nemangaiat
Ca e prima data mort
Fara ca sa fie beat...

folosirea bazelor de date ale institutiilor publice

2009-11-17T05:52:00.005+02:00

Folosirea neautorizata este interzisa de lege dar este des folosita de jegosii care pun mai presus de lege propria persoana. Unul dintre ei este Mircea Geoan, stirea este aici. De data asta a folosit baza de date a Ministerului Apararii. Absolut jenant si periculos. Dar imi aduc aminte de datele pe plan local, Cindrea la Sibiu a folosit baza de date a Ministerului Muncii... la ultimele alegeri.

E ceva generalizat... bineinteles ca procuratura nu a miscat un deget... doara sunt de-ai lor.

jupan basexscu la sibiu

2009-11-15T21:19:00.005+02:00

mda,

am aterizat in Sibiu la terminarea mega eventului. Autobuze de Harghita, Covasna, Brasov, Alba etc... parca tot alea de la Cluj...

buna organizarea mitingului, ceea ce duce cu gandul la forta PSD ului de pe vremuri. Nici nu e de mirare la cati ex-PSD isti si ex-securisti au fost cooptati de Basexcu in ultimul timp. Electoratul e si el schimbat, nu mai este cel de acum 5 ani. Pacat de promisiunile de atunci.
Basexcu-l ultimilor 5 ani reprezinta inca o muie mai rafinata a sperantei la romani. La mai multe si la mai mare!
Si o urare> Hai Ba Sex Cu !
sau ba cu sexul...

2009-11-14T23:07:00.001+02:00

Cavalul românesc este un instrument muzical, asemănător cu un fluier cu cinci găuri.

românia poc-boc în faliment

2009-11-10T13:41:00.006+02:00

Caz concret:

proiect de la Fondul Social European, Programul Operaţional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 1, program xxxx, instituţie XXX
de 6 luni nu s-au mai virat banii pentru plata salariilor, instituţia XXX a plătit din fonduri proprii sute de mii de euro.
Unde sunt banii? ei au fost viraţi de UE în fondurile Ministerului

Din documentul către Biroul de sprijin pentru beneficiarii şi potenţialii beneficiari:

"Data angajată este extrem de presantă pentru xxx aflaţi în situaţia de a începe aceste stagii în condiţiile în care instituţia noastră nu a primit încă rambursarea pentru sumele cheltuite conform graficului activităţilor de implementare a proiectului şi nici precizarea clară a modalităţii de finanţare a acestor stagii. Instituţia noastră se află în situaţia alarmantă ce decurge din cheltuieli importante deja angajate şi consumate privind xxx şi crearea infrastructurii conform graficului de activităţi pe de o parte şi, întârzierea rambursării sumelor cheltuite pe de altă parte"

Fură de rup îşi bat joc de noi :)

2009-11-10T11:17:00.002+02:00

Drâmba este un instrument de tip lamelofon, Este un instrument prezent din ce în ce mai rar în muzica tradiţională românească.
Mic instrument muzical alcătuit dintr-un arc de fier prevăzut cu o lamă mobilă elastică de oţel şi care, fiind proptit de dinţi şi făcând să vibreze lama cu degetul, produce un sunet monoton, modulat prin mişcarea buzelor

.

2009-11-10T11:11:00.004+02:00

Mircea Cartarescu-De ce iubim femeile?

Iubim femeile pentru ca au sani rotunzi, cu gurguie, care se ridica prin bluza cand le e frig, pentru ca au fundul mare si grasut, pentru ca au fete cu trasaturi dulci ca ale copiilor, pentru ca au buze pline, dinti decenti si limbi de care nu ti-e sila.Iubim femeile pentru ca nu miros a transpiraţie sau a tutun prost si nu asuda pe buza superioara. Pentru ca le zâmbesc tuturor copiilor mici care trec pe langa ele. Pentru ca merg pe strada drepte, cu capul sus, cu umerii trasi inapoi si nu raspund privirii tale când le fixezi ca un maniac. Pentru ca trec cu un curaj neasteptat peste toate servituţile anatomiei lor delicate. Pentru ca in pat sunt indraznete si inventive nu din perversitate, ci ca sa-ti arate ca te iubesc. Pentru ca fac toate treburile sâcâitoare şi mărunte din casa fara sa se laude cu asta si fara sa cear[ recunoştinţă. Pentru ca nu citesc reviste porno si nu navigheaza pe site-uri porno. Pentru ca poarta tot soiul de zdranganele pe care si le asorteaza la imbracaminte dupa reguli complicate si de neinteles. Pentru ca iti deseneaza si-si picteaza fetele cu atentia concentrata a unui artist inspirat. Pentru ca au obsesia pentru subtirime-a lui Giacometti. Pentru ca se trag din fetite. Pentru ca-si ojeaza unghiile de la picioare. Pentru ca joaca sah, whist sau ping-pong fara sa le intereseze cine castiga. Pentru ca sofeaza prudent in masini lustruite ca niste bomboane, asteptand sa le admiri cand sunt oprite la stop si treci pe zebra prin fata lor. Pentru ca au un fel de-a rezolva probleme care te scoate din minti. Pentru ca au un fel de-a gandi care te scoate din minti. Pentru ca-ti spun "te iubesc" exact atunci cand te iubesc mai putin, ca un fel de compensatie. Pentru ca nu se masturbeaza. Pentru ca au din cand in cand mici suferinte: o durere reumatica, o constipatie, o batatura, si-atunci iti dai seama deodata ca femeile sunt oameni, oameni ca si tine. Pentru ca scriu fie extrem de delicat, colectionand mici observatii si schitand subtile nuante psihologice, fie brutal si scatologic ca nu cumva sa fie suspectate de literatura feminina. Pentru ca sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia si proza lumii. Pentru ca le innebuneste Angie al Rolling-ilor. Pentru ca le termina Cohen. Pentru ca poarta un razboi total si inexplicabil contra gandacilor de bucatarie. Pentru ca pana si cea mai dura bussiness woman poarta chiloti cu induiosatoare floricele si dantelute. Pentru ca e asa de ciudat sa-ntinzi la uscat, pe balcon, chilotii femeii tale, niste lucrusoare umede, negre, rosii si albe, parte satinate, parte aspre, mirandu-te ce mici suprafete au de acoperit. Pentru ca in filme nu fac dus niciodata inainte de-a face dragoste, dar numai in filme. Pentru ca niciodata n-ajungi cu ele la un acord in privinta frumusetii altei femei sau a altui barbat. Pentru ca iau viata in serios, pentru ca par sa creada cu adevarat in realitate. Pentru ca le intereseaza cu adevarat cine cu cine s-a mai cuplat intre vedetele de televiziune. Pentru ca tin minte numele actritelor si actorilor din filme, chiar ale celor mai obscuri. Pentru ca daca nu e supus nici unei hormonizari embrionul se dezvolta intotdeauna intr-o femeie. Pentru ca nu se gandesc cum sa i-o traga tipului dragut pe care-l vad in troleibuz. Pentru ca beau porcarii ca Martini Orange, Gin Tonic sau Vanilla Coke. Pentru ca nu-si pun mana pe fund decat in reclame. Pentru ca nu le excita ideea de viol decat in mintea barbatilor. Pentru ca sunt blonde, brune, roscate, dulci, futese, calde, dragalase, pentru ca au de fiecare data orgasm. Pentru ca daca n-au orgasm nu il mimeaza. Pentru ca momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineata, cand timp de o ora rontaiti biscuiti si puneti ziua la cale. Pentru ca sunt femei, pentru ca nu sunt barbati, nici altceva. Pentru ca din ele-am iesit si-n ele ne-intoarcem, si mintea noastra se roteste ca o planeta greoaie, mereu si mereu, numai in jurul lor.

Poemul care nu are motto, recital Cătălin Neghină

2009-11-09T00:01:00.001+02:00

Frumos recital maestre!

simplele lucruri ce ţin loc de viaţă

2009-11-08T23:33:00.004+02:00

Lucruri simple,
de Iustin Panţa

Numai lucrurile simple nu dezamăgesc niciodată –
casa umbrită în care dormeam dimineaţa până târziu,
fereastra prin care priveam lumea indiferentă trecând prin faţa porţii;
după-amiezile cînd coboram fără să mă gândesc la nimic.
(O singură dată gândisem la vorbele ei, Sunt atâţia bani în lumea asta
şi atâtea feluri de-ai obţine. Nu mă interesează. Oamenii vor să se
drogheze. Eu mănânc o prăjitură, beau un suc, merg, adică, pe drumul drept.

Sunt o fiinţă liniştitoare, nu crezi? Sunt un om simplu, liniştit.

Desigur, minţea).
Liniştea nu este deloc un lucru simplu,
aşa cum am crezut mai demult –
uneori simţi cum cade ceva de la o înălţime imensă
în tine – un obiect despre care nu ştii nimic
şi în liniştea aceea aştepţi bubuitul care să însemne
sfârşitul căderii. Înălţimea este nebănuită,
obiectul se mai află mult timp în cădere, ţinându-te încordat.
Cu puţină şansă ai putea să uiţi –
Nimeni nu ne-a simţit lipsa nici prezenţa. Ne gândim la preocupările simple, casnice sau de sfârşit de săptămână, când, poate, vom ieşi câteva ceasuri la aer curat, să fumăm mai puţin. Spunem cuvinte obişnuite, ca în primele clase de şcoală, când copiii învaţă despre subiect şi predicat şi dau exemple de propoziţii: Calul paşte iarbă pe deal.
Oamenii se întorc de la câmp. Sau atâtea altele
aşa cum am dat uitării întâmplarea din gară,
când am sosit prea târziu la peron, trenul plecase
şi făceam cu mâna cuiva nevăzut,
din tren nu ştiam ce mână îmi răspunde sau dacă îmi răspunde vreuna.
Nici uitarea nu este deloc un lucru simplu.

vine jupânu băsescu la sibiu în 15 nov

2009-11-08T22:51:00.007+02:00

Jupânu' (de Mircea Dinescu)

Intr-o vineri, pe la prânzul mare,
rapiţa se-mbolnăvi de gălbinare,
câinele se scoroji sub masa
şi-ncepu să ploua din mireasă.

Nu mai chiuiţi ca nu-i a bine,
vine cineva dar nu ştiu cine,
merge undeva dar nu ştiu unde,
staţi şi voi prin şanţuri că vă tunde.

Biv-vel-Vierme-i, chiar Jupânu' nostru,
ne-a tocit în mâini la popa-prostu
şi acum prin aerul de-amiaza
ca ne-o chintă sparta ne filează.

Zilele Iustin Panţa la Sibiu

2009-11-07T06:18:00.007+02:00

LATER EDIT>
Deschiderea lucrărilor colocviului va avea loc sâmbăta, la ora 10, în Corpul B al Bibliotecii Astra.

Duminica, evenimentul se va muta la cafeneaua Art Cafe, unde, cu începere de la ora 10 dimineaţa.
:)

profesorul iuliu paul a murit

2009-11-06T14:51:00.009+02:00

Astăzi am fost la o înmormântare. Nu am fost foarte apropiat de profesorul Paul, mai mult de cineva din familia dânsului, dar am luptat în ultimii ani cu articolele sale, însă asta este o altă poveste. Mi-a fost dascăl la Sibiu la universitate, în primul meu an. A fost ultimul an în care a predat arheologia la Sibiu, în 1995, după care s-a mutat la Alba Iulia, la universitatea făcută din "raţiuni de stat".

Nu comentez viaţa sau activitatea dânsului dar influenţa pe care a avut-o a fost imensă.

Timpul le va reliefa cum se cuvine. Eu mi-l amintesc de la cursuri, cu verva caracteristică şi de la examenul din anul I. A fost unul dintre cei mai dedicaţi din acest punct de vedere. Ultima oară l-am văzut la Alba Iulia, cu ocazia vizitei unei delegaţii străine cu care vizitam siturile de pe valea Mureşului. M-a sunat pe drum să îmi propună sa trec cu delegaţia pe la sediul Institutului de Arheologie Sistemică. Nu am putut să îl refuz chiar dacă îmi dădea peste cap tot programul convenit şi nu era în interesul meu sa ajung la Alba. Arăta slăbit şi de abia mergea dar totuşi şi-a promovat activitatea. Am primit una din cărţile dânsului care îmi lipsea. Când am ieşit spre plecare, am rămas ultimul şi m-a luat de umeri, s-a uitat lung la mine şi a spus Chiar dacă unele lucrurile par vechi, câteodată poţi să vezi prospeţimea din ele.

Need to remember!

Ca şi profesor al meu îi prezint un ultim omagiu.
Cât de ciudată este viaţa şi cât de legate sunt lucrurile, indirect sau direct.

Iuliu Paul (n. 18 august 1930, Bocicău, Satu Mare; d. 4 noiembrie 2009)

între 1957-1979, muzeograf-arheolog, şef de secţie şi director ştiinţific la Muzeul Brukenthal din Sibiu

din 1969, profesor asociat la Facultatea de Istorie şi Filologie din cadrul Institutului de Învăţământ Superior Sibiu, actualmente Universitatea „Lucian Blaga”, iar din 1979 până în 1991, conferenţiar şi profesor titular de Istoria veche a României, Preistorie şi Arheologie, la aceeaşi universitate;
din 1991, profesor titular şi rector, până în 1999, la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia;

Unde iti este biruinta, moarte? Unde iti este boldul, moarte?" (1Cor.15:55)

timp

2009-11-03T14:32:00.000+02:00

ma gândesc cu groaza ca băieţii nu au banii sa plătească salariile,
eu am de terminat de amenajat casa proaspăt cumpărată, de publicat doctoratul (fără modificări, că nu e timp şi se blochează totul...).
Îmi e dor de un munte bătut cu bocancii, de frig şi de noroi şi de zăpadă proaspătă să şteargă jegul adunat şi măgăriile spuse şi nespuse.
Tata mă aşteaptă să îl ajut la polizat şi la încălzit atmosfera prin muncă asiduă. Copila îmi plânge de dor şi de chef de joacă. Bilele netrase ard buzunarele camuflajului aruncat într-un colţ de dulap.
Am nevoie de timp mai mult...
a mai murit o zi...

dilema electorala

2009-11-01T20:46:00.008+02:00

De dimineata, plecati sa cumparam un storcator de fructe si o masina de polizat, eu si sotia mea iubita povestim vrute si nevrute.
La un moment dat ma intreaba: Noi cu cine votam in turul 2 ? cu Basescu sau cu Geoana ?

cu PSD-ul am jurat ca nu votez. Cu Basescu asijderea...
What the fuck !
De dus trebuie sa ma duc, datorie de cetatean model>

Astia sunt de KAKAT!

Dar EU CU CINE NAIBA VOTEZ!!!!!

conferinta in budapesta FEPRE PROJECT

2009-10-26T05:54:00.004+02:00

Nu am mai scris de foarte mult. Lipsa acuta de timp a făcut sa îmi vad şi copila doar dimineaţa şi seara târziu. Nu prea merita dar a fost o promisiune de a preda un proiect.
Am ajuns cu trenul direct de la sibiu. Un tren al cfr.ului, frumos şi modern. Aproape gol pana la Curtici dar plin de la graniţa. Ungurii circula cu trenul mai mult decât noi, majoritatea tineri. Trenul avea prize, uşile erau automatizate, toaleta arata perfect... incredibil.
Hotelul tine de universitate şi are 3 stele. Aseară am fost la un dineu de deschidere într-o locaţie selectă de lângă Museum Korut. Superb.

Monumentele României –Patrimoniu Naţional şi Universal

2009-09-09T14:55:00.002+03:00

Muzeul Ţării Făgăraşului “Valer Literat”

Colocviul Naţional Monumentele României –Patrimoniu Naţional şi Universal

Joi 10 septembrie 2009 – primirea invitaţilor- cazarea

ora 14⁰⁰ - prânz

ora 15³⁰- deschiderea lucrărilor

- sesiunea de comunicări

ora 20⁰⁰ - cina

Vineri 11 septembrie 2009 - ora 9³⁰ – sesiunea de comunicări

- ora 14⁰⁰ - prânz

- ora 15³⁰ - sesiunea de comunicări

- ora 20⁰⁰ - cina

Sâmbătă 12 septembrie 2009 – ora 9⁰⁰– excursie în Ţara Făgăraşului

- ora 14⁰⁰ - plecarea

Cultura ca factor de dezvoltare durabilă

2009-09-09T14:49:00.002+03:00

Centrul de Consultanţă pentru Programe Culturale Europene organizează în perioada 21-22 septembrie, la Sibiu, forumul anual cu tema “Cultura ca factor de dezvoltare durabilă”. În cadrul prezentărilor și dezbaterilor se vor propune răspunsuri la o întrebare esenţială: cum se poate concretiza rolul culturii în ecuaţia dezvoltării durabile a comunităţilor, în susţinerea creaţiei artistice şi valorificarea patrimoniului din perspectiva protecţiei şi promovării diversităţii culturale specifice spaţiului european şi a dezvoltării cetăţeniei europene.

Uniunea Europeană este nu doar unul dintre cei mai importanţi finanţatori pentru proiecte de cooperare culturală, de valorificare a patrimoniului de interes european şi de investiţii directe, dar şi unul dintre promotorii unor politici menite să pună în evidenţă impactul iniţiativelor culturale în consolidarea şi dezvoltarea comunităţilor şi regiunilor Europei. Forumul va pune în valoare aportul concret pe care Uniunea Europeană îl are în acest sens: fondurile structurale, finanţările din programele comunitare Cultura și Europa pentru cetăţeni, Capitalele europene ale culturii şi concluziile unor studii recente realizate la nivel european.

Nu întâmplător, locul de desfăşurare a reuniunii este Sibiul. Pe de o parte, Sibiul este unul dintre exemplele de succes şi ale Programului Cultura, parte din fondurile pentru desfăşurarea activităţilor pentru „Sibiu - Capitală culturală europeană 2007” provenind din această sursă. Pe de altă parte, în perioada 21-25 septembrie are loc tot aici întâlnirea bienală a profesioniştilor din domeniul restaurării (LACONA 8) iniţiată de Institutul Naţional de Optoelectronică, organizaţie care a coordonat un proiect de tipul Laborator de patrimoniu european în cadrul Programului Cultura, şi a participat în calitate de co-organizator în alte proiecte finanţate prin acelaşi program european. Participanţii la forum au astfel posibilitatea să asiste şi la momente din cadrul întâlnirii profesionale a restauratorilor.

Conţinutul dezbaterilor este structurat pe trei module:

cooperarea culturală la nivel european – modalităţi prin care diferitele programe europene dedicate culturii sau cele cu relevanţă culturală contribuie la angajarea unor noi parteneriate care presupun utilizarea resurselor şi crearea unor servicii administrative comune (umane, logistice, de infrastructură) în cadrul proiectelor culturale şi artistice;
dezvoltarea multi-sectorială - prezentări privind oportunităţile financiare europeane privind susţinerea cercetării, educaţiei, valorilor de patrimoniu şi a meseriilor tradiţionale din perspectiva dezvoltării durabile;
coeziunea teritorială - rolul şi impactul culturii asupra coeziunii teritoriale în contextul implicării operatorilor culturali în grupurile de iniţiativă pluri-sectoriale întemeiate pe parteneriate regionale.

Forumul va avea invitaţi români si străini care împreună cu ceilalţi participanţi vor încerca să identifice acele aspecte ale activităţii artiştilor şi operatorilor culturali ce pot constitui cheia unei dezvoltări durabile şi a susţinerii condiţiilor de creaţie şi manifestare artistică. În acelaşi timp, forumul lansează o invitaţie autorităţilor locale, actori importanţi în dezvoltarea comunitară, care pot crea o relaţie extrem de importantă, aceea dintre cultură şi cetăţenia europeană activă. La baza iniţiativei stă convingerea că activitatea artistică şi resursele de patrimoniu cultural reprezintă un important capital comunitar de dezvoltare durabilă şi că fiecare actor social are un rol bine definit în consolidarea şi valorificarea acestui potenţial.

Forumul anual al CCPCE este organizat cu sprijinul financiar al Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniul Naţional şi al Comisiei Europene. Ministerul şi Comisia Europeană co-finanţează activitatea Punctului de Contact Cultural şi a Punctului Europa pentru Cetăţeni, structuri găzduite de CCPCE, care propun anual un plan de activităţi specifice. Forumul din 2009 este organizat în parteneriat de cele două structuri şi reflectă interesul comun pentru relaţia dintre activitatea culturală, cetăţenia europeană si dezvoltarea durabilă.

http://www.cultura2007.ro/document.php?doc=14#capital

Icoane pe lemn si sticla din principalele colectii sibiene

2009-09-09T14:41:00.001+03:00

11 septembrie 2009, incepand cu orele 10,30, la Biblioteca Judeteana ASTRA, in corpul B. Va fi prezentat volumul Icoane pe lemn si sticla din principalele colectii sibiene.

reduceri la Humanitas

2009-08-24T12:46:00.003+03:00

Pe Corso, la libraria humanitas sunt reduceri la carti. Majoritatea la 5 Ron sau la 9.99 Ron. Se merita. Daca aveti noroc puteti prinde chiar titluri de calitate. Cartile le gasiti la subsol, la cafenea si pe standul mobil din fata librariei.

bazna - turism de calitate

2009-08-24T12:08:00.010+03:00

Bazna este un satuc extraordinar, cu potential. Am fost anul trecut acolo la indemnul unei prietene care ii cunostea pe baietii de la gaz... care detin monopolul zonei. Desi firma de stat salariile sunt imense iar angajatii au gratuitati foarte mari, de la concediu platit si pana la intrare gratuita in bazele de agrement ale firmei...

Acest lucru duce la cresterea tarifelor pentru ceilalti muritori care isi doresc sa petreaca o zi linistita. Intrarea in baza de agrement a costat 50 ron de persoana iar cazarea... trecea de 100 euro pe noapte. Hotelul are 3 stele si se numeste Hotel Expro. Totusi conditii de lux, fata de alte statiuni romanesti.

Accesul se face cu masina pe DN14A până în comuna Blăjel de unde mai avem inca 4 km.
Denumirea: Bazna (Felsőbajom, Bázna, Baaßen, Boßern, Braßern, Broßen, Oberbaßen, Baaßen, Baußn, Bassania).
Anul primei atestări scrise: 1271; Ştefan V dăruieşte satul nobilului comite Bozouch, fiul lui Inok.
Pe teritoriul satului, la locul numit Lempeş, se află o aşezare neolitică cu ceramică pictată. Într-un loc neprecizat s-a descoperit un depozit de bronzuri din prima epocă a fierului, conţinând vase şi cca 100 vârfuri de săgeţi de tip scitic.la limita nordică a localităţii. In hotarul nordic al localităţii exista un vicus.
Actuala biserică luterană, odinioară purtând hramul Sf. Nicolae, are aspectul unei construcţii specifice goticului târziu transilvănean din primul sfert al secolului XVI. Cu toate acestea, unele detalii ale portalului de V par să indice o fază romanică a monumentului, astăzi integral suprapusă de construcţia gotică.

Corul supraînălţat are galerii de luptă şi ambrazuri de tragere. În turn sunt păstrate trei clopote medievale. Clopotul mare poartă următoarea o inscripţie: In honore sancti Nicolai benedictus sit huius campanae sonus in nomine patris filii et spiritus sancti amen! Campanae quae destruat auram nocivam sanctae trinitatis virtus, iar clopotul mic, care pare a fi cel mai vechi, databil ante 1400, are o altă inscripţie, cu majuscule: O REX GLORIE VENI. Clopotul mijlociu este datat 1404, prin inscripţia pe care o poartă. Fortificaţia din jurul bisericii urmează un traiect neregulat. Pe partea de S se ridică turnul de poartă cu patru etaje, care este în acelaşi timp şi turn clopotniţă. În acelaşi turn, la primul nivel este o încăpere locuibilă, cu horn pentru instalaţie de încălzire, numită Alte Rathaus (Primăria Veche). Pe latura de NE se mai ridică un turn, iar pe latura de N curtina este întărită cu un bastion. Schitul ortodox de aici a fost întemeiat în anul 1990.

......................

Chiar daca pentru Romania tarifele sunt normale... se putea si mai bine. Totusi au de la mine un 8 pentru preturi si un 10 pentru apa si curatenie.

Servicii incluse la baza de tratament expro:
Sunt tratate afecţiuni ale aparatului locomotor, ca reumatismul, artroze, spondiloze, stări post traumatism, afecţiuni ginecologice, otolaringologice, endocrine, afecţiuni cauzate de stres. Tratamentele sunt asigurate la bazinul cu apa minerală sarată, bromurată, clorurată, sodică, hipertonă, sub atentă supraveghere medicală. Aplicarea de namol se face pe o regiune limitată sau pe întreg corpul, nămolul cald bazându-şi acţiunea pe elementul termic alternant. Indicat cu precauţie.Hidroterapie, Kinoterapie.

Pentru cazare:
Pensiunea Bassen www.bassen.ro
Complexul Balnear Expro www.bazna.ro (detinut de gazisti)
Complexul Dobsi www.statiuneabazna.ro
Pensiunea Mariana www.bazna-bassen-cazare.ro

dupa amiaza de familie in muzeul satului sibiu

2009-08-22T20:44:00.005+03:00

o dupa amiaza frumoasa in Muzeul Astra, olimpiada era in toi, dar eu am mers sa plimb bebele.
intre altele am gasit kurtos kolac... si gogosi romanesti. Dar cea mai tare chestie a fost momentul in care un pescar amator a prins un crap imensss...
Renteaza sa iei abonament de familie, anual, care costa 40 RON. Se merita.

iubita multumita, bebe multumit... eu linistit si fericit :)

Dinamo - Liberec 0-2, jenant meci si jenanti suporteri

2009-08-20T23:06:00.006+03:00

Nu toti dinamovistii sunt asa, dar la cum arata comportmentul lor, e ceva normal in Romania. Nu departe de alte galerii. E momentul ca aceste acte de huliganism sa se stopeze. Legea antihuliganism trebuie aplicata.

la cateva minute inainte de incheierea meciuluim suporterii au rupt gardul si au patruns pe teren... ma tem ca UEFA ii va elimina minim un an din competitiile europene.

Olimpiada Mestesuguri artistice traditionale - Muzeul Astra Sibiu

2009-08-20T22:55:00.004+03:00

acolo este tara mea, acolo eu as vrea sa mor

2009-08-17T13:01:00.012+03:00

Acolo este ţara mea... Acolo eu să mor aş vrea...

o scria Ioan Neniţescu în a doua jumătate a secolului al XIX-lea... departe în timp.
Ce valoare mai au aceste versuri, în afara conotației extremiste dată de partidele crescute de criză şi care se înfruptă în incultura majorității concetăţenilor noştri?

câţi dintre noi sunt patrioţi? Cuvântul a fost uzat de dictaturile succesive dar încă mai poartă o aură de onestitate pentru mulți dintre noi. A fi patriot înseamnă sa fii mândru de neamul tău şi să nu urăşti alte popoare.

PATRIOTÍSM s.n. Sentiment de dragoste și devotament fată de patrie și de popor, statornicit în decursul istoriei. [Pr.: -tri-o-] – Din fr. patriotisme.

Când îl reascult pe Neniţescu, cântat de Tudor Gheorghe, realizez că mulţi mai suntem patrioţi, în sensul nobil al cuvântului.

Tudor Gheorghe- Acolo este Ţara Mea

De departe este acolo, pentru mine este aici!
chiar dacă au mai rămas puţini stejari şi mult mai puţini bărbaţi mai sunt viteji...
chiar dacă brutele se cred viteji, fara urme vitejeşti...

Ţara mea
de Ioan Neniţescu
Acolo unde-s nalţi stejari
Şi cât stejarii nalţi îmi cresc
Flăcăi cu piepturile tari,
Ce moartea-n faţă o privesc;

Acolo, unde-s stânci şi munţi,
Şi ca şi munţii nu clintesc
Voinicii cei cu peri cărunţi
În dor de ţară strămoşesc;

Şi unde dorul de moşie
Întotdeauna drept a stat
Şi bărbăteasca vitejie
A-mpodobit orice bărbat;

Acolo este ţara mea,
Şi neamul meu cel românesc!
Acolo eu să mor aş vrea,
Acolo vreau eu să trăiesc!

Acolo unde întâlneşti
Cât ţine ţara-n lung şi-n lat
Bătrâne urme vitejeşti
Şi osul celor ce-au luptat;

Şi unde vezi mii de mormane
Sub care-adânc s-au îngropat
Mulţime de oştiri duşmane,
Ce cu robia ne-au cercat;

Acolo este ţara mea
Şi neamul meu cel românesc!
Acolo eu să mor aş vrea,
Acolo vreau eu să trăiesc!

« Pe Drumurile Romane în Tara Motilor »

2009-08-14T23:09:00.001+03:00

Universitatea de Vara de restaurare de monumente si situri

Programul « Pe Drumurile Romane în Tara Motilor »

Editia I, 21 august – 5 septembrie 2009

Organizata de RPER – Rencontres du Patrimoine Europe - Roumanie, sub inaltul patronaj al Academiei Române

Comunicat de presa

Drumurile romane din Tara Motilor sunt putin cunoscute si necartografiate, desi prin bogatia de informatii istorice pe care le poarta si prin frumusetea zonelor pe care le traverseaza, ele merita sa fie introduse în turismul cultural si sportiv, dupa modelul european.

Programul « Pe Drumurile Romane în Tara Motilor » al Universitatii de Vara de restaurare de monumente si situri, ce se va desfasura în trei editii : 2009, 2010, 2011, are ca scop recunoasterea valorii istorice ale acestor vestigii si introducerea lor în reteaua turistica a « Drumurilor Romane » din Europa. Filozofia proiectului este inspirata de Declaratia ICOMOS de la Quebec din 4 octombrie 2008 de « pastrare a spiritului locului », prin salvgardarea patrimoniului material si imaterial, mijloc novator si eficient de contributie la dezvoltarea durabila si sociala în întreaga lume.

Intre 21 august si 5 septembrie 2009, 20 de studenti si doctoranzi participanti la Program,

viitori specialisti si actori ai politicii de patrimoniu pe modelul european, împreuna cu organizatorii, vor parcurge cei aproximativ 100 km de drum roman ce leaga Turda (Potaissa) de Rosia Montana (Alburnus Maior). Pe traseu, se va pregati marcarea si cartografierea drumului roman, vor fi inventariate monumentele culturale si naturale limitrofe. Vor avea loc întâlniri cu locuitorii si autoritatile comunelor de pe traseu, înregistrându-se problemele sociale si ecologice ale regiunii.

Programul de seara va fi dedicat cursurilor de specialitate sustinute de cadre didactice din universitati din România, Franta si Italia.

22 august 2009, la ora 16.00: Festivitatea de deschidere a Universitatii de Vara va avea loc la

sediul din Turda al Fundatiei Ratiu, (Piata 1 Decembrie, nr 1, Turda, Judetul Cluj).

4 septembrie 2009, ora 16.00: Festivitatea de închidere a lucrarilor programului si decernarea

certificatelor de participare va avea loc la Casa de cultura din Rosia Montana.

Materialele fotografice si informationale culese în cadrul Programului vor constitui obiectul unui volum editat si al unei expozitii la Muzeul Taranului Român din Bucuresti.

Partenerii UdV RPER 2009

Institutul Cultural Român, ICOMOS, Centrul de studii romane al Universitatii Babes-Bolyai Cluj-Napoca, Centrul de cercetare IPCTE al Universitatii Lucian Blaga Sibiu, Muzeul Taranului Român, Muzeul National al Unirii Alba Iulia, Muzeul « Pamfil Albu » Lupsa, Fundatia Ratiu Turda, Fundatia ProPatrimonio, Clubul Montan Apuseni, Asociatia Alburnus Maior, Asociatia EcoAssist, Asociatia Bate Saua.

Parteneri media

TVR Cultural, revista Idei în Dialog, revista Observatorul Cultural, revista Orizont, revista Formula As, cotidianul Ziua, Radio Guerilla, Radio Blaj, Radio Cluj, Radio Reîntregirea Alba Iulia.

CONTACTE: rper.romania@yahoo.com

In atentia :

Conf. univ. dr. Horia Ciugudean, Director UdV RPER 2009, vicepresedinte RPER -Ro

Stefana Bianu, Coordonator UdV RPER 2009, presedinte RPER - Fr

Flaviu Barbacaru, Responsabil imagine UdV RPER 2009, vicepresedinte RPER – Fr

TÂRGUL CREATORILOR POPULARI DIN ROMÂNIA, Muzeul Astra Sibiu

2009-08-14T22:47:00.002+03:00

VINERI, 14 AUGUST
10:00- 20:00- Desfăşurarea Târgului

SÂMBĂTĂ, 15 AUGUST
10:00-12:00- Slujba de Sfânta Maria, Biserica din Bezded, jud. Sălaj
10:00 - 20:00- Desfăşurarea Târgului
18:00 - Spectacol folcloric

DUMINICĂ, 16 AUGUST
8:30 – Adunarea generală a Asociaţiei Creatorilor Populari din România
10:00-12:00- Sfânta Liturghie, Biserica din Bezded, jud. Sălaj
10:00- 20:00- Desfăşurarea Târgului

Târgul Creatorilor Populari din Romania
Ediţia a 26-a, 14 – 16 august 2009

În perioada 14 – 16 august 2009, Complexul Naţional Muzeal „ASTRA” Sibiu organizează cea de a 26 ediţie a Târgului Creatorilor Populari din România, amplă manifestare de cultură populară şi civilizaţie românească ce îşi propune un dialog veridic între tradiţie şi creaţia populară contemporană. Manifestarea culturală va avea loc de vineri până duminică între orele 10:00 – 20:00 în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.
În 1984, Muzeul „ASTRA” a iniţiat un eveniment cultural îndrăzneţ pentru acele timpuri, un eveniment ce propunea asocierea unei activităţi comerciale unui demers cultural, însă longevitatea Târgului Creatorilor din România a dovedit că un târg al meşteşugarilor este o reţetă de succes, preluată ulterior de marea majoritate a muzeelor etnografice (cu expunere în aer liber sau pavilionare) din România.
Dacă la prima ediţie a Târgul Creatorilor Populari din România, în 1984 participau aproximativ 28 de creatori populari, anul acesta târgul va reuni peste 250 de meşteri populari reprezentând majoritatea zonelor etnografice şi etniilor care conturează imaginea întregii tipologii a meşteşugurilor tradiţionale: ţesut, brodat, olărit, încondeiat ouă, sculptură în lemn şi os, pictură de icoane, cojocărit, confecţionat măşti, podoabe, păpuşi, instrumente muzicale şi pălării, împletituri de fibre vegetale etc.
Manifestarea organizată de Complexul Naţional Muzeal „ASTRA” îşi propune să realizeze un dialog veridic între tradiţie şi creaţia populară contemporană prin prezenţa unor creatori în monumentele şi ambianţa gospodărească a zonelor etnografice pe care le reprezintă. Târgul păstrează funcţia iniţială, cea comercială, însă introduce publicul în atmosfera târgului de odinioară, Târgul Creatorilor Populari din România find un spectacol complet: scenografie ( cadrul natural, arhitectura, recuzita originală), actori ( meşteri şi vizitatori deopotrivă), reprezentaţii artistice de excepţie (demonstraţii meşteşugăreşti).
Pe întreg cuprinsul ţării trăiesc şi lucrează nenumăraţi creatori care, din generaţie în generaţie, duc mai departe ceea ce defineşte însăşi esenţa românităţii: tradiţia multiseculară a satului. Era fără doar şi poate în menirea unui muzeu cu profil etnografic să devină liantul economic şi cultural al acestor oameni minunaţi, să îi sprijine şi să îi călăuzească, să îi scoată la lumină, să îi promoveze. Era important ca citadinul tumultos al modernităţii să se întrepătrundă, măcar pentru câteva zile, cu lumea satului, cu originile, cu tradiţia, pentru a se reîncărca de substanţă şi de sens. Ideea realizării unui târg al meşterilor populari a pornit tocmai de la aceste considerente.
Îndrăzneala unei instituţii muzeale acum 26 de ani de a prelua şi gestiona o activitate cu caracter cultural dar şi economic şi-a dovedit dubla utilitate, atât în plan cultural, prin revitalizarea sau revigorarea meşteşugurilor, prin selecţia riguroasă a valorilor, cât şi economic (reuşind să ofere creatorilor populari participanţi la târg şi susţinerea materială necesară desfăşurării activităţii).
Pentru meşterii populari, târgul funcţionează ca un adevărat studiu de piaţă, contactul direct cu vizitatorii permiţându-le o analiză obiectivă a cererii şi o evaluare directă asupra raportului calitate-preţ. Întâlnirea dintre meşteri atât în cadrul neoficial, pe parcursul întregului târg, cât şi oficial, în cadrul Adunării Generale anuale a Asociaţiei Creatorilor Populari din România are ca rezultat un dialog permanent şi fructuos cu privire la inovaţiile tehnice şi calitative ale produselor, ducând nu la păstrarea unei tradiţii moarte, ci la inovaţie în spiritul tradiţiei.
Pe lângă demonstraţiile practice ale meşterilor şi veritabile spectacole de virtuozitate muzicală ad-hoc ale participanţilor ce fac deliciul publicului vizitator, atmosfera specifică târgului şi bâlciului tradiţional este completată de spectacolul folcloric ce va avea loc Sâmbătă, 15 august de la orele 18:00, dar şi de nelipsitele standuri de turtă dulce şi kurtos kalacs.
În lumea satului românesc târgul de ţară, bâlciul, iarmarocul reprezintă elementul definitoriu al coeziunii comunităţilor rurale: la târg se vând şi se cumpără, se realizează schimburi de produse şi bunuri de orice natură şi în primul rând se întâlnesc oameni, se creează legături. Este locul în care localnici sau venetici, producători, cumpărători sau simpli „gură-cască” intră în contact, se socializează. Aici şi bogatul şi săracul târguiesc deopotrivă, pe măsura pungii, fireşte, târgul este liantul desăvârşit, în vâltoarea târgului este loc pentru tot şi pentru toţi.
Târgul se vrea a fi un nucleu care promovează creativitatea pe toate planurile şi adaptarea meşteşugurilor tradiţionale la cerinţele actuale ale publicului consumator de artă populară. Târgul Creatorilor Populari din România este implicat în păstrarea, revitalizarea şi promovarea valorilor culturale, create, păstrate şi perpetuate de ţăranul român. Târgul organizat de Muzeul „ASTRA” este cea mai bună metodă de promovare a tradiţiei, iar tradiţia apropie cel mai bine popoarele între ele. Având într-o primă fază caracter naţional, Târgul s-a bucurat în ultimii ani şi de participarea creatorilor populari din Republica Moldova, din 2007 şi din Bulgaria, iar de anul acesta şi din Ungaria dovedind, dacă mai era nevoie, faptul că făuritorii de frumos vorbesc aceeaşi limbă.
Prin întrepătrunderea ambient – funcţionalitate – demonstraţie practică şi ofertă comercială, Târgul Creatorilor Populari din România reuşeşte să recreeze atmosfera târgurilor de odinioară, iar vizitatorii Muzeului în aer liber devin participanţi direcţi la toate secvenţele specifice târgului.
text de> Simona Ghiorghieş,

Duminica, 25 iulie gratuit la Palatul Brukenthal

2009-07-25T13:20:00.001+03:00

Cu ocazia aniversării a 288 de ani de la naşterea baronului Samuel von Brukenthal (1721 - 1803), în ziua de duminică, 26 iulie, accesul vizitatorilor în Palatul Brukenthal va fi gratuit.

SCURTA INFORMARE prezentata în 18 iulie 2009 D-lui Ministru Teodor Paleologu la Rosia Montana

2009-07-25T08:22:00.002+03:00

Va prezint mai jos informarea domnului profesor Ioan Piso referitor la Rosia Montana ...

1038 de istitutii academice si personalitati stiintifice din întreaga lume s-au alatura în anul 2002 protestului nostru împotriva distrugerii Rosiei Montane. Din câte stiu, a fost cel mai energic si cel mai amplu protest din istorie împotriva distrugerii unui monument apartinând patrimoniului cultural. Lista protestatarilor începe cu toti membrii Academiei „des Inscriptions et Belles Lettres”, echivalenta Academiei Române, si continua cu directorii scolilor nationale din Roma, cu Institutul Arheologic German, cuprinzând, într-un cuvânt, crema stiintei europene si mondiale. Reactia lui Mircea Angelescu, fost director al Directiei pentru Patrimoniu si actual consilier la Ministerul Culturii, a fost pe masura sa : „Aia habar n-au”.

Explicatia interesului pentru Rosia Montana este ca în secolele XVIII si XIX în galeriile romane de aici au fost descoperite câteva zeci de tablite cerate care cuprind în majoritate contracte de vânzare-cumparare. Aceste tablite constituie una dintre sursele dreptului roman. Or, se stie ca dreptul roman este una dintre cele mai pretioase mosteniri pe care antichitatea clasica i-a lasat-o lumii moderne. Prin urmare, pentru oricine studiaza, indiferent unde în lume, dreptul sau disciplinele legate de antichitate, Alburnus Maior este o notiune clara. În zecile de kilometri de galerii romane ramase necercetate s-ar putea gasi noi tablite, care sa sporeasca faima Rosiei Montane si a societatii daco-romane.

Colonizarea zonei aurifere este un capitol distinct al romanizarii Daciei. Traian este cel care a invitat aici populatii întregi din Dalmatia si din hinterland-ul pannonic (Sardeates, Pirustae, Baridustae, Maniates, Ansi), spre a exploata minele de aur în interesul fiscului imperial. Noii veniti erau întreprinzatori si, în acelasi timp, mâna de lucru libera. Onomastica lor si divinitatile pe care le-au adus cu sine reprezinta pentru ligvistica si pentru istoria religiilor un material de o valoare exceptionala. Or, numai o infima parte dintre documentele existente au fost descoperite pâna acum.

Noii veniti au adus cu sine organizarea de acasa în vici si kastella, conduse de principes. Fiecare asezare se compunea din locuinte, cel putin un templu, cimitir si puturile sau galeriile exploatate. Asezarile erau parasite pe masura epuizarii filoanelor. Ele se pastreaza în conditii excelente, ceea ce nu este cazul cu asezari similare din restul Imperiului Roman, care au fost distruse de locuiri mai recente. La Rosia Montana avem ocazia unica de a afla cum aratau asezarile de minieri în secolul II d. Cr. Pentru asta trebuiesc în mod obligatoriu dezvelite toate elementele, iar înaintea sapaturilor propriu-zise trebuiesc facute fotografii aeriene si cercetari de rezistivitate a solului. Cercetarile preventive nu au tinut seama de aceste reguli.

Un alt punct de interes îl reprezinta exploatarea aurului în epoca preromana. Dacii erau vestiti pentru bogatia lor în aur, dar, conform opiniei comune, ei exploatau aurul exclusiv din nisipul aurifer. Iata însa ca echipa franceza condusa de Dna Béatrice Cauet a putut data câteva grinzi din galeriile Muntelui Cârnic înainte de cucerirea romana. Pe de alta parte, s-a putut stabili ca aurul din care provin celebrele de-acum bratari dacice provine nu numai din nisipul aurifer, ci si direct din filoane. Asta înseamna fie ca dacii stapâneau tehnica exploatarii aurului prin galerii, cum crede Dann Cauet, fie ca au adus pentru asta ingineri romani, cum sunt eu înclinat sa cred. Toponimia este în întregime dacica (Alburnus, Immenosum, Deusara etc.), dar din cauza cercetarilor insuficiente nici o asezare dacica sau predacica nu a fost înca descoperita.

Pentru stiinta si pentru turismul international cele mai importante par a fi galeriile romane. Echipa Dnei Cauet a cerecetat în Muntele Cârnic 70 km de galerii, printre care cel putin 7 km de galerii romane, unice ca frumusete si complexitate. Aceeasi cercetatoare franceza a avut ideia de a reproduce unele dintre aceste galerii în Franta. Mesajul este clar: daca noi suntem atât de prosti încât sa distrugem niste monumente unice, ele trebuiesc salvate într-o forma sau alta într-o tara mai civilizata!

Nu doresc sa fac o istorie a minieritului la Rosia Montana. Voi aminti totusi ca de la încheierea cruciadelor în secolul XIII pâna la descoperirea Americii principala sura de aur a Europei au fost Muntii Apuseni. Galeriile medievale din Rosia Montana, neglijate pâna acum, îsi au, prin urmare, national locul lor aparte în istoria Europei. Despre spectaculoasa asezare miniera din zorii epocii moderne, plina de monumente apartinând patrimoniului national, v-a vorbit foarte convingator Dl. arhitect Bâlici de la ARA. Am ramas totusi cu câteva nelamuriri. Daca RMGC tine atât de mult la aceste cladiri, cum a dorit sa ne convinga reprezentantul firmei, de ce le-a cumparat? Daca le-a cumparat, de ce le-a lasat goale, prada distrugerii? Toata lumea stie ca o cladire parasita, care nu mai este încalzita, unde nimeni nu mai bate un cui si nu mai înlocuieste o tigla, piere de la sine. Chiar daca ar fi, cât de cât, întretinute, ele s-ar prabusi la primele explozii odata cu începutul exploatarii.

Conform legii 5/2000 Rosia Montana se afla pe lista monumentelor de valoare exceptionala. Un monument echivalent din Spania, Las Medulas, celebru în întreaga lume, este monument UNESCO tocmai fiindca acolo Ministerul Culturii si-a facut datoria si a cerut acest lucru. La noi Ministerul Culturii a fost mai sensibil la interesele unei firme private decât la îndatorirea de a apara patrimoniul national, iar programul elaborat în 2001 si numit pompos „Alburnus Maior“ a avut scopul de a elibera cât mai repede terenul pentru firma canadiana.

Conform noii Legi a Minelor, nr. 85 din martie 2003, Art. 11, alin. 1: „Efectuarea de activităţi miniere pe terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervaţii naturale,...., precum şi instituirea dreptului de servitute pentru activităţi miniere pe astfel de terenuri sunt strict interzise.” Mai departe, la Art. 11, alin. 2, se adaugă: „Excepţiile de la prevederile alin. 1 se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, cu avizul autorităţilor competente în domeniu şi cu stabilirea de despăgubiri şi alte măsuri compensatorii.” Or, cum Rosia Montana a fost declarata prin Legea 5/2000 monument de valoare exceptionala, sapaturile de salvare nu trebuiau sa continue fara ca guvernul României sa fi clamat interesul national în aceasta investitie. Nu a facut-o si nici nu o putea face, fiindca proiectul este unul privat si reprezinta interese private.

Ma refer tot timpul la Ministerul Culturii, fiindca din partea RMGC nu mai am pretentia de a respecta legislatia româneasca. Adineauri Dl. Gligor, reprezentantul firmei canadiene, ne prezenta etapele exploatarii (= distrugerii) Muntelui Cârnic, trecând sub tacere sentinta definitiva si irevocabila a ÎCCJ, prin care a fost anulat certificatul de descarcare arheologica pentru acest sector. Atât de mare sa fie dispretul pentru institutiile si legile românesti sau, asa cum se zvoneste, se conteaza din partea Ministerului Culturii pe un nou certificat de descarcare arheologica, la fel de ilegal ca primul?

Ministerul Culturii si Cultelor a încalcat si legislatia europeana, de pilda Conventia Europeana pentru Protectia Patrimoniului Arheologic de la La Valetta 1992, pe care România a semnat-o si care prevede “a se dispune masuri susceptibile de a favoriza conservarea integrala a ansamblurilor istorice si a patrimoniului mobiliar al acestora, prin mentinerea integritatii intregului ansamblu si prin inscrierea in inventar a bunurilor descoperite”. Asadar, din interese pe care va fi într-o buna zi obligat sa ni le explice, Ministerul Culturii si Cultelor a decis ca proiectul companiei canadiene Rosia Montana Gold Corporation (= Gabriel Ressources) este mai important decât conservarea în interesul României a unor monumente unice în lume. Aceasta filozofie a fost cel mai bine exprimata de Mircea Angelescu: “Între doua buldozere vom mai salva câte ceva”. Pentru a nu reproduce numai citate de prost gust, va voi aminti o vorba a regelui Filip II, tatal lui Alexandru cel Mare : “Un magar încarcat de aur darâma cele mai puternice ziduri”. Or, aici zidurile au fost de la bun început gaunoase.

Conform literei si spiritului legii 378/2001, beneficiarul este obligat sa finanteze sapatura de salvare, iar arheologii sa acorde descarcarea arheologica numai daca este cazul. Prin urmare, daca firma RMGC a platit pentru sapaturi sau, cum reiese din documentele firmei, a "sponsorizat" sapaturile de la Rosia Montana, asa cum pretinde, cu 11 milioane de dolari, asta nu înseamna nici pe departe ca a cumparat un sit arheologic si istoric, care prin legea 5/2000 a fost declarat monument de valoare exceptionala.

Asa se face ca în anii 2001-2002 la Rosia Montana a fost cercetata arheologic o suporafata de 2,2 ha. Totusi, au fost eliberate certificate de descarcare arheologica pentru 1100 ha. Din aceasta suprafata nu a fost deci cercetat decât 2 la mie! Nu pretind ca ruinele ar continue, dar raportul dintre suprafata cercetata si cea cedata sfideaza oricum bunul simt. pe de-asupra, au fost facute intentionat numeroase sectiuni în halde de steril, pentru a se dovedi ca nu-i nimic de gasit.

Însusi modul de abordare a cercetarilor arheologice a fost profund gresit. Desi fondurile de cercetare erau foarte generoase, nimeni nu s-a gândit sa faca (ma refer la anii 2001-2002, deci la cele 1100 ha) fotografii aeriene sau sa cerceteze structurile arheologice prin masurarea rezistentei solului. Apoi, fiecare asezare de minieri din epoca romana se compunea din locuintele minierilor, cel putin un templu, cimitir si gura de intrare în galerii. Dintr-o asezare a fost sapat un cimitir, din alta un templu, din alta doua sau trei locuinte, fara a se acorda atentie habitatului. Rezultatele cumulate pot aparea spectaculoase, dar privite cu atentie, ele sunt cu totul insuficiente.

Timpul nu-mi permite sa documentez cele de mai sus. Voi da un singur exemplu, cel al templului T2 din Valea Nanului (proprietatea Drumus). Iata planul acestui templu în “Cronica cercetarilor arheologice. Campania 2001”. Observati ca spre sud-est pleaca o sectiune, în capatul carora au fost desenate doua ziduri. Aici începea o noua cladire, ramasa necercetata. “Gresala” a fost observata de vreun responsabil, iar în volumul “Alburnus Maior I” sectiunea a fost amputata, iar cladirea cu pricina a fost anulata. Daca doriti sa cercetam zona, veti vedea ca o multime de ziduri se observa chiar la suprafata solului.

În decembrie 2003 o Comisie Nationala de Arheologie obedienta a recomandat descarcarea de sarcina arheologica a muntelui Cârnic, exceptie fâcându-se cu o mica portiune, care oricum ar urma oricum a fi distrusa în urma exploziilor. Aici o echipa franceza de arheologi descoperise 70 km de galerii, dintre care 7 km de galerii romane. Ministerul Culturii si Cultelor, fara a sta pe gânduri, a acordat companiei canadiene în mod oficial descarcarea Muntelui Cârnic în ianuarie 2004. Au ramas, pe de alta parte, complet necercetate zecile sau sutele de kilometri de galerii de sub ceilalti munti care urmeaza a fi sacrificati. La intrarea muzeului minier si a galeriei romane Orlea, singura vizitabila, a fost instalat un gardian al firmei canadiene, în timp ce portiuni nevizitabile ale acelorasi galerii au fost mutilate de catre aceeasi firma cu acordul tacit al Ministerului Culturii si Cultelor.

Conform legii 378/2001 Comisia Nationala de Arheologie era cea care emitea descarcarile de sarcina arheologica, ceea ce însemna trecerea respectivelor monumente în circuitul economic si practic distrugerea lor. În octombre 2000 Comisia Nationala de Arheologie (CNA) s-a împotrivit proiectului Rosia Montana, cu exceptia Dlui Alexandru Suceveanu, care nu întâmplator se afla astazi în fruntea acestei comisii, si a lui Mircea Angelescu, pe atunci secretar al comisiei, care a “uitat” sa redacteze decizia. Începând din 2001 CNA a fost, sub pretextul unor reorganizari, drastic epurata de contestatari. Fiindca nici asta nu a parut de-ajuns, legea 378/2001 a fost înlocuita, la presiunea unor grupuri de interese, de legea 462/2003, care a trecut puterea de decizie Ministerului Culturii si Cultelor, lasându-i Comisiei Nationale de Arheologie un simplu rol consultativ. În consecinta deciziile sunt luate exclusiv de functionari ai Ministerului Culturii si Cultelor, ceea ce deschide calea tranzactionarii nerusinate a oricaror monumente apartinând patrimoniului national.

În ce ma priveste, îi reamintesc Dlui Ministru ca eu am fost scos din fruntea Comisiei Monumentelor si Siturilor Istorice pe Transilvania, apoi din aceeasi comisie, apoi din Comisia Nationala a Monumentelor si Siturilor Istorice, din Biroul Comisiei Nationale de Arheologie, apoi din comisia însasi. De trei ori am fost înlaturat din fruntea Muzeului National de Istorie a Transilvaniei si, cu numai doua luni în urma, deci sub Ministeriatul Dumneavoastra, de la conducerea santierului Ultia Traiana Sarmizegetusa.

Permiteti-mi, va rog sa fac niste consideratiuni cu un caracter personal. Critica mea nu se îndreapta împotriva arheologilor care au lucrat, unii în conditii foarte grele, în cadrul sapaturilor preventive de la Rosia Montana. Indiferent cum au fost platiti unii dintre ei, au elaborat o documentatie care ne-a îmbogatit în foarte mare masura cunostintele privitoare la capitol important din istoria acestei tari. Apoi, îi înteleg foarte bine si pe acei locuitori, care, împinsi de nevoi, îsi pun sperantele în proiectul Rosia Montana. M-am nascut si am crescut în Valea Jiului printre minieri, tatal meu a fost inginer minier, care a lucrat si în minele de aur. Minierii, adevaratii minieri, asa cum i-am cunoscut eu atunci, au fost categoria sociala pe care am stimat-o cel mai mult. Sa nu uitam îna ca Rosia Montana nu apartine numai unei asociatii sau alteia, ci întregii tari, iar patrimoniul sau întregii Europe. Cu totii va trebui sa decidem, în spiritul dezvoltarii durabile, ce se va întâmpla la Rosia Montana. Nu în ultimul rând, as dori sa observ ca democratia si statul de drept sunt indivizibile. Ele nu pot exista numai la Bucuresti si nu si în ultimul catun. Datoria intelectualilor si a opiniei publice este de a lua apararea oricui se bate pentru casa si ograda sa, pentru biserica si pentru mortii sai.

În cele ce urmeaza voi încerca sa explic cum a fost “lucrata” Rosia Montana. O arheoloaga de la Muzeul National de Istorie a României, Dana Mihai, a trecut în fruntea unei firme, Dalem Consulting, create de RMGC pentru a conduce sapaturile de salvare în conformitate cu interesele firmei canadiene. Muzeul National de Istorie a României a încheiat un contract cu Dalem Consulting (practic cu RMGC) si subcontracte cu alte institutii muzeale sau de cercetare în vederea sapaturilor de salvare. Sef al santierului arheologic a devenit unul dintre directorii aceluiasi muzeu bucurestean. Deoarece au început sa circule fel de fel de zvonuri, în anul 2003 firma Dalem Consulting a fost înlocuita de firma Archaeo-Terra, în fruntea careia a fost pusa Corina Bors, detasata aici de la CIMEC, o creatie a Ministerului Culturii si Cultelor. În schimb, Dana Mihai a devenit director "stiintific" al Institutului National al Monumentelor Istorice, a carui menire este, printre altele, de a declasifica monumentele descarcate arheologic.

Argumentul functionarilor din Ministerul Culturii este ca fara banii canadieni nu s-ar fi putut face o cercetare arheologica atât de vasta si cu rezultate atât de spectaculoase. Este adevarat, numai ca aceasta cercetare s-a facut cu pretul sacrificarii Rosiei Montane în ansamblul ei, în loc de a o lasa generatiilor viitoare, care poate ca ar dispune de mai multe mijloace si de mai multa constiinta. Si ce fel de stiinta este aceea, care lasa, ca în 2001-2002, necercetate 998 la mie din suprafata? Ca Ministerul Culturii si Cultelor numai la binele Rosiei Montane nu s-a gândit, este dovedit de faptul ca s-a lasat «sponsorizat» chiar de cei pe care avea obligatia de a-i controla. Pentru a nu afirma decât ce se stie oficial, RMGC a achitat toate premiile acordate de Ministerul Culturii în anii 2002 si 2003, inclusiv (culmea batjocurii !) premiul « Constantin si Hadrian Daicoviciu » acordat proiectului « Alburnus Maior ».

Menirea Ministerului Culturii este, chiar si numai din motive de echilibru institutional, de a apara valorile istorice si culturale ale României. Poate pierde uneori o batalie, dar numai în confruntare cu un interes national mai puternic. Tocmai asa ceva nu exista în afacerea Rosia Montana.

Sa revenim la Las Medulas din Spania. Aici exploatarea s-a facut prin “ruina montium”. Adica se dadea drumul la apa sub presiune prin galerii, iar roca dizolvata se scurgea la vale. A ramas un peisaj încântator, cu nimic mai impozant decât cel de la Rosia Montana, si o singura galerie, destul de amarâta, de vreo 200 m lungime, la intrarea careia se platesc 3 Euro. Întreaga zona este izolata si saraca, dar în imediata apropiere a minelor romane asezarile sunt înfloritoare datorita zecilor de mii de turisti, care vin aici anual. Reamintesc ca, datorita unei politici culturale inteligente, Las Medulas fac parte din patrimoniul universal UNESCO.

În concluzie as dori sa fac doua remarci. La Rosia Montana avem într-adevar o istorie de 2000 de ani, care priveste nu numai România, ci întreaga Europa. Ar fi o crima sa o sacrificam în numai 15 ani pentru niste aur, pe care l-ar lua altii cu sine.

Apoi, tara noastra se afla într-un proces lent, dar sigur, de instaurare a legalitatii. Sunt convins ca toate ilegalitatile comise în timp vor iesi la suprafata si nu sfatuiesc nici o autoritate publica sa comita altele noi.

Rosia Montana, 18 iulie 2009 Prof. dr. Ioan Piso

valoarea luminii...

2009-07-21T18:36:00.009+03:00

Acum foarte multi ani, nu am vazut lumina zilei, in urma unei operatii. A fost cutremurator.
După 24 de ore nu mai stiam cum arata culoarea rosie, nici albul nu il mai vedeam... doar negru, adanc si fara nuante... Fiecare clipa aducea cu ea disperare si prabusirea in prapastia de negru. Am scapat cu bine... atunci, dar cine stie ce va sa fie...

Dupa un timp m-am regasit in Borges cu

Orbul
de Jorges Luis Borges

De la naşterea mea, din secolul trecut,
din amfora concavă, din puţul adânc,
timpul meticulos, care-i prea scurt în memorie,
mi-a tot răpit formele clare ale acestei lumi.
Zilele şi nopţile au măcinat profilurile
buchiilor şi chipurile iubite de mine.
Ochii mei scurşi interogau în van
bibliotecile pustii şi pupitrele goale.
Albastru şi roşu-nchis nu-s decât o ceaţă,
sânt două voci inutile. Oglinda mea
e o lagună de culoare cenuşie.
În grădină, amicii mei, eu
văd trandafirul trist cu petale gri.
Acum îmi dăinuiesc doar formele galbene
şi văd suficient, pentru-a vedea coşmaruri.