simplele lucruri ce ţin loc de viaţă

Lucruri simple,
de Iustin Panţa

Numai lucrurile simple nu dezamăgesc niciodată –
casa umbrită în care dormeam dimineaţa până târziu,
fereastra prin care priveam lumea indiferentă trecând prin faţa porţii;
după-amiezile cînd coboram fără să mă gândesc la nimic.
(O singură dată gândisem la vorbele ei, Sunt atâţia bani în lumea asta
şi atâtea feluri de-ai obţine. Nu mă interesează. Oamenii vor să se
drogheze. Eu mănânc o prăjitură, beau un suc, merg, adică, pe drumul drept.

Sunt o fiinţă liniştitoare, nu crezi? Sunt un om simplu, liniştit.

Desigur, minţea).
Liniştea nu este deloc un lucru simplu,
aşa cum am crezut mai demult –
uneori simţi cum cade ceva de la o înălţime imensă
în tine – un obiect despre care nu ştii nimic
şi în liniştea aceea aştepţi bubuitul care să însemne
sfârşitul căderii. Înălţimea este nebănuită,
obiectul se mai află mult timp în cădere, ţinându-te încordat.
Cu puţină şansă ai putea să uiţi –
Nimeni nu ne-a simţit lipsa nici prezenţa. Ne gândim la preocupările simple, casnice sau de sfârşit de săptămână, când, poate, vom ieşi câteva ceasuri la aer curat, să fumăm mai puţin. Spunem cuvinte obişnuite, ca în primele clase de şcoală, când copiii învaţă despre subiect şi predicat şi dau exemple de propoziţii: Calul paşte iarbă pe deal.
Oamenii se întorc de la câmp. Sau atâtea altele
aşa cum am dat uitării întâmplarea din gară,
când am sosit prea târziu la peron, trenul plecase
şi făceam cu mâna cuiva nevăzut,
din tren nu ştiam ce mână îmi răspunde sau dacă îmi răspunde vreuna.
Nici uitarea nu este deloc un lucru simplu.