miercuri, 9 septembrie 2009

Monumentele României –Patrimoniu Naţional şi Universal

Muzeul Ţării Făgăraşului “Valer Literat”

Colocviul Naţional Monumentele României –Patrimoniu Naţional şi Universal




Joi 10 septembrie 2009 – primirea invitaţilor- cazarea

ora 1400 - prânz

ora 1530 - deschiderea lucrărilor

- sesiunea de comunicări

ora 2000 - cina

Vineri 11 septembrie 2009 - ora 930 sesiunea de comunicări

- ora 1400 - prânz

- ora 1530 - sesiunea de comunicări

- ora 2000 - cina

Sâmbătă 12 septembrie 2009 – ora 900 – excursie în Ţara Făgăraşului

- ora 1400 - plecarea

Cultura ca factor de dezvoltare durabilă

Centrul de Consultanţă pentru Programe Culturale Europene organizează în perioada 21-22 septembrie, la Sibiu, forumul anual cu tema “Cultura ca factor de dezvoltare durabilă”. În cadrul prezentărilor și dezbaterilor se vor propune răspunsuri la o întrebare esenţială: cum se poate concretiza rolul culturii în ecuaţia dezvoltării durabile a comunităţilor, în susţinerea creaţiei artistice şi valorificarea patrimoniului din perspectiva protecţiei şi promovării diversităţii culturale specifice spaţiului european şi a dezvoltării cetăţeniei europene.

Uniunea Europeană este nu doar unul dintre cei mai importanţi finanţatori pentru proiecte de cooperare culturală, de valorificare a patrimoniului de interes european şi de investiţii directe, dar şi unul dintre promotorii unor politici menite să pună în evidenţă impactul iniţiativelor culturale în consolidarea şi dezvoltarea comunităţilor şi regiunilor Europei. Forumul va pune în valoare aportul concret pe care Uniunea Europeană îl are în acest sens: fondurile structurale, finanţările din programele comunitare Cultura și Europa pentru cetăţeni, Capitalele europene ale culturii şi concluziile unor studii recente realizate la nivel european.

Nu întâmplător, locul de desfăşurare a reuniunii este Sibiul. Pe de o parte, Sibiul este unul dintre exemplele de succes şi ale Programului Cultura, parte din fondurile pentru desfăşurarea activităţilor pentru „Sibiu - Capitală culturală europeană 2007” provenind din această sursă. Pe de altă parte, în perioada 21-25 septembrie are loc tot aici întâlnirea bienală a profesioniştilor din domeniul restaurării (LACONA 8) iniţiată de Institutul Naţional de Optoelectronică, organizaţie care a coordonat un proiect de tipul Laborator de patrimoniu european în cadrul Programului Cultura, şi a participat în calitate de co-organizator în alte proiecte finanţate prin acelaşi program european. Participanţii la forum au astfel posibilitatea să asiste şi la momente din cadrul întâlnirii profesionale a restauratorilor.

Conţinutul dezbaterilor este structurat pe trei module:

  1. cooperarea culturală la nivel european – modalităţi prin care diferitele programe europene dedicate culturii sau cele cu relevanţă culturală contribuie la angajarea unor noi parteneriate care presupun utilizarea resurselor şi crearea unor servicii administrative comune (umane, logistice, de infrastructură) în cadrul proiectelor culturale şi artistice;
  2. dezvoltarea multi-sectorială - prezentări privind oportunităţile financiare europeane privind susţinerea cercetării, educaţiei, valorilor de patrimoniu şi a meseriilor tradiţionale din perspectiva dezvoltării durabile;
  3. coeziunea teritorială - rolul şi impactul culturii asupra coeziunii teritoriale în contextul implicării operatorilor culturali în grupurile de iniţiativă pluri-sectoriale întemeiate pe parteneriate regionale.

Forumul va avea invitaţi români si străini care împreună cu ceilalţi participanţi vor încerca să identifice acele aspecte ale activităţii artiştilor şi operatorilor culturali ce pot constitui cheia unei dezvoltări durabile şi a susţinerii condiţiilor de creaţie şi manifestare artistică. În acelaşi timp, forumul lansează o invitaţie autorităţilor locale, actori importanţi în dezvoltarea comunitară, care pot crea o relaţie extrem de importantă, aceea dintre cultură şi cetăţenia europeană activă. La baza iniţiativei stă convingerea că activitatea artistică şi resursele de patrimoniu cultural reprezintă un important capital comunitar de dezvoltare durabilă şi că fiecare actor social are un rol bine definit în consolidarea şi valorificarea acestui potenţial.

Forumul anual al CCPCE este organizat cu sprijinul financiar al Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniul Naţional şi al Comisiei Europene. Ministerul şi Comisia Europeană co-finanţează activitatea Punctului de Contact Cultural şi a Punctului Europa pentru Cetăţeni, structuri găzduite de CCPCE, care propun anual un plan de activităţi specifice. Forumul din 2009 este organizat în parteneriat de cele două structuri şi reflectă interesul comun pentru relaţia dintre activitatea culturală, cetăţenia europeană si dezvoltarea durabilă.


http://www.cultura2007.ro/document.php?doc=14#capital

Icoane pe lemn si sticla din principalele colectii sibiene


11 septembrie 2009, incepand cu orele 10,30, la Biblioteca Judeteana ASTRA, in corpul B. Va fi prezentat volumul Icoane pe lemn si sticla din principalele colectii sibiene.