miercuri, 24 iunie 2009

acuzatie de plagiat

Stirea a fost publicata in Cotidianul
Curatorii Liviana Dan şi Anca Mihuleţ, care au depus unul dintre cele 29 de dosare la concursul organizat de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului (MCCPN), acuză că o parte din proiectul prezentat de România la Bienala de la Veneţia, instalaţia „Exuberantia suspended“ a artistei Andrea Faciu, ar fi un plagiat. „Am fost surprinşi să constatăm că textura intelectuală, stilul, estetica şi structura unei cercetări începute în anul 2006 de artistul Sebastian Moldovan şi puse în practică în diferite expoziţii şi proiecte se regăsesc în lucrarea lui Andrea Faciu“.

Simona Tănăsescu, consilier în cadrul MCCPN, a declarat pentru Cotidianul: „Are dreptate (Liviana Dan), este evidentă şi penibilă asemănarea, motiv pentru care ne-am mobilizat şi vom face în curând o dezbatere publică pe această temă. Ministerul îşi însuşeşte comentariile, Liviana Dan nu este singura care a avut reproşuri. Trebuie să analizăm ce s-a întâmplat şi să vedem în ce măsură lucrurile mai pot fi corectate sau nu mai pot fi corectate, este un fapt deja“, a mai adăugat consilierul.

Astea sunt faptele raportate de Liviana Dan, care este sefa de la Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal...
cum am invatat ca nimic nu e neintentionat, ma intriga recunoasterea din partea unui functionar de la MCCPN inainte de finalizarea unei anchete... miroase a reglare de conturi, avand in vedere compozitia echipei de jurizare unde se afla un fost secretar general al ministerului...



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu