offff.

Dor de munte, sa urc, sa transpir, sa dorm ca un lemn, sa ma trezesc rupt de somn... sa plutesc.


Munte vrăjit
de Lucian Blaga

Intru în munte. O poartă de piatră
încet s-a-nchis. Gând, vis şi punte mă saltă.
Ce vinete lacuri! Ce vreme înaltă!
Din ferigă vulpea de aur mă latră.

Jivine mai sfinte-mi ling mânile: stranii,
vrăjite, cu ochii întorşi se strecoară.
Cu zumzet prin somnul cristalelor zboară
albinele morţii, şi anii. Şi anii.

Vf. Suru/ 23 august 2008

De obicei, in luna mai, urc la Suru. O tura rapida, plecat de dimineata dinspre Valea Moasei si revenit seara. Fara bagaje foarte multe> bocanci, pelerina ploaie, pantaloni scurti, tricouri, geaca si pantaloni....

Anul trecut am ratat in luna mai, dar am reusit sa ajung in august. Noroc cu un chef de firma al sotiei. Am urcat singur. Valea Moasei este superba, cu cascada impresionanta, chiar si in august cand debitul este mult scazut.

Cand urcam in mai era superb sa cobori in fuga pe limbile de zapada si sa plutesti in aer.

De data asta nu am trecut prin gavan, unde erau turme de oi si culegatori de afine. Am atacat pe muchie. A fost frumos, dar sus era frig si un vant ascutit. Nu am fost pregatit sa urc, asa incat nu am avut caciula, dar am improvizat>

Din pacate polarul de protectie nu era foarte rezistent la vant.

Am trecut pe langa fosta Cabana Suru, unde doar conducta de apa mai indica locul. Imi amintesc cum am urcat acolo in liceu... amintiri, amintiri, amintiri.

Locul unde se ridica, pe vremuri, Cabana Suru.
Astazi a mai ramas doar un refugiu (unde am dormit prin 2002- de nevoie).

Am evitat gavanul datorita unui fum gros care venea de peste creasta, au dat foc la pasunea alpina.... si m-am urcat pe partea vestica a muchiei.

Am coborat in fuga, tot pe muchie... dar mi-am prins piciorul drept intre niste jnepeni...
si am avut probleme cu genunchiul. Se insera si eram singur. L-am sunat pe Cipi, care a si schimbat directia sa vina sa ma ia. Dar totusi... a amanat momentul si a ramas in stand/by, am tinut genunghiul in apa aproape 15 minute, dupa care l-am strans cu esarfa de la gat, udata bine. Incet, incet am coborat pe poteca... am facut 6 ore pana jos, cu pauze lungi si dese. Am scapat cu cu bine... doar ca jos niste nebuni beti, cu o Dacie 1300 au incercat sa ma rada... dar nu au ajuns departe, s-au rastunat dupa 100 de metrii. Am asteptat politia... ca un cetatean model, dar her seful de post era mai rupt de beat ca cei doi... Am ajuns pe la 10.00 in tabara, fericit... totusi.